MENIU

Val de sinucideri suspecte ale oligarhilor ruși - SCENARIUL cu repetiție care înfioară 

Mai multe sinucideri la indigo petrecute în Rusia, în ultimele luni, ridică semne uriașe de întrebare. Cel puțin șase oameni de afaceri extrem de puternici din Federația Rusă au murit în condiții suspecte.

Autoritățile susțin că toți, fără excepție, și-au luat viața. În trei cazuri, oligarhii și-au ucis familiile, înainte de a-și pune capăt zilelor. 

Patru dintre cei șase aveau legătură cu gigantul energetic Gazprom, numit și "perla lui Putin". 

Primul din rândul oligarhilor ruși care și-ar fi luat viața a fost un director executiv de top de la Gazprom. Leonid Shulman a fost găsit mort pe 30 ianuarie, în cabana sa din satul Leninski, în apropiere de Leningrad. S-ar fi găsit și un bilet de adio lângă el. Anchetatorii au închis repede cazul, catalogând moartea oligarhului drept sinucidere. 

La nici o lună de la acest caz, și aproape imediat după invazia aramtei ruse în Ucraina, un alt oligarh era găsit mort, în același sat. Pe 25 februarie, Alexander Tyulakov, un om cheie al companiei Gazprom, a fost descoperit fără viață în garajul casei sale. Și în acest caz anchetatorii susțin că au găsit un bilet de adio. 

Trei zile mai târziu, pe 28 februarie, autoritățile britanice anunțau moartea unui miliardar rus de origine ucraineană. Oligarhul fusese găsit mort în locuința sa din Surrey, Anglia. Se numea Mihail Tolstoşeia, dar și-a schimbat numele în Watford când a fugit din Rusia și s-a stabilit în Regatul Unit. Un prieten de familie declara atunci, pentru The Sun, că Mihail Watford era foarte tulburat din pricina războiului. 

Odată cu avansarea războiului în Ucraina și cu sancțiunile tot mai dure ale marilor puteri asupra oligarhilor ruși, trei crime oribile, urmate de sinucideri, au avut loc una după alta, spun anchetatorii ruși.

Pe 23 martie, un om de afaceri rus care deține o mare companie farmaceutică a fost găsit mort alături de toată familia sa, soția și cei doi copii de 4 și 10 ani. Toți fuseseră înjunghiați în propria casă din Nijni Novgorod. Autoritățile au declarat că "nu au existat semne de intrare neautorizată în apartament" și că cel mai probabil Vasili Melnikov și-a ucis toată familia, apoi s-a sinucis. 

Pe 18 Aprilie, Vladislav Avaiev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa în vârstă de 13 ani în apartamentul său din Moscova. Același scenariu: și-ar fi ucis familia, apoi s-a sinucis, probabil în urma unei dispute familiale, au declarat presei reprezentanții Poliției din Moscova. 

Două zile mai târziu, pe 20 aprilie, autoritățile spaniole erau anunțate de descoperirea mai multor cadavre. Era vorba despre Serghei Protosenia, vicepreședintele gigantului rusesc Novotek, găsit spânzurat la reședința lui din Costa Brava, iar soția și fiica lui au fost descoperite și ele fără viață în pat. În acest caz, s-a spus că bărbatul și-a atacat familia cu un cuțit și un topor, apoi s-a spânzurat. 

Recent, mai mulți oameni de afaceri din Rusia au declarat, pentru Washington Post, sub protecția anonimatului, că Vladimir Putin ar fi convocat 37 de miliardari ruși la câteva ore după invazia în Ucraina. Aceștia au spus că au simțit doar groază și că și-au dat seama că imperiile lor vor lua sfârșit.