MENIU

Ursula von der Leyen va locui în sediul Comisiei Europene de la Bruxelles

Președinta desemnată a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu își construiește doar echipa, ci și o locuință la Bruxelles, fix lângă biroul său, un loc mic în care să doarmă și să locuiască, în principala clădire a Comisiei Europene, scrie Welt.de, citând surse UE de la Bruxelles, notează RFI Romania.

”Putem confirma că doamna von der Leyen a cerut să se amenajeze un spațiu de aproximativ 25 metri pătrați lângă biroul său pentru nopțile petrecute la Bruxelles”, au explicat colaboratorii său, confirmând o informație a cotidianului german Die Welt, relatează și AFP, citată de hotnews.ro

Noul spațiu de locuit, aflat la numai câțiva metri de biroul său de la etajul 13, va fi o cameră de 25 de metri pătrați. În acest moment camera este renovată în scopuri rezidențiale.

Potrivit surselor citate decizia luată de Von der Leyen are scopul de a economisi costurile de securitate asociate închirierii unui apartament privat în Bruxelles.

De altfel, nu este prima dată când von der Leyen face asta. Ea a locuit și în clădirea Ministerului Apărării din Germania, atunci când a fost ministru.

Mai multe articole despre:
Comisia Europeană Ursula von der Leyen