Unul dintre cei mai SADICI criminali ruși a fost eliberat. ”Sașa Soldatul” a ucis și o finalistă la Miss Rusia
Unul dintre cei mai temuți criminali ruși, poreclit ”Sașa Soldatul”, a fost eliberat sâmbătă, dintr-o colonie de maximă securitate. Printre victimele sale s-a aflat și o finalistă la Miss Rusia
Aleksandr Pustovalov a fost condamnat pentru 35 de crime, la 24 de ani de închisoare. Dintre acestea, au fost dovedite 22. Până acum, el mai ceruse de două ori eliberarea condiționată fiind diagnosticat, în timpul detenției, cu o boală gravă, RIA Novosti.
Magistrații au mai decis ca, trei ani după eliberare, să rămână sub supravegherea forțelor de securitate, el fiind obligat să se prezinte la poliție de două ori pe lună. De asemenea, nu are voie să părăsească Moscova și nici să iasă din locuință în timpul nopții.
Pustovalov, fost militar în Marina rusă, a vrut să intre în forțele de ordine ale Kremlinului, dar nu avea studiile militare. Ca orice persoană cu apucături brutale, s-a orientat spre lumea interlopă și a devenit, astfel, asasin plătit.
După ce a fost prins, el a declarat că de multe ori și-a dezmembrat victimele. Cea mai cunoscută crimă a sa este cea în care și-a eliminat rivalul, Aleksandr Solonik, cel mai faimos criminal din istoria Rusiei, și iubita sa, Svetlana Kotova, finalistă la concursul Miss Rusia 1996.