MENIU

Unsprezece morţi în ciocnirile dintre poliţie şi susţinătorii lui Mohamed Morsi în Egipt

<p>Manifestaţii pro şi contra lui Morsi, soldate cu morţi</p>

Cel puţin unsprezece persoane au murit, vineri, în Egipt, în ciocnirile dintre forţele de securitate şi susţinători ai preşedintelui islamist Mohamed Morsi destituit de armată, a anunţat Ministerul Sănătăţii, citat de AFP.

Mii de manifestanţi islamişti au defilat în întreaga ţară, înainte ca poliţia să îi disperseze, declanşând ciocniri la care au participat civili ce se opun curentului islamist.

Manifestaţiile au fost organizate la apelul coaliţiei islamiste care cere revenirea la putere a lui Morsi, destituit de armată la 3 iulie. Această coaliţie, condusă de Fraţii Musulmani, confererie declarată recent "organizaţie teroristă", se mobilizează aproape zilnic în ţară, în pofida reprimării violente la care au recurs noile autorităţi şi care s-a soldat cu peste 1.000 de morţi şi mii de arestări.

Ciocniri au avut loc şi la Cairo, unde mii de susţinători ai lui Morsi au defilat în cartierele Nasr City (est) şi Maadi (sud).

La Ghizeh, în vestul Cairo, manifestanţii au incendiat un vehicul al poliţiei, potrivit oficialilor din cadrul serviciilor de securitate.

La Maadi, poliţia a lansat grenade lacrimogene împotriva manifestanţilor care au replicat cu focuri de artificii, potrivit unui jurnalist al AFP.

La Nasr City, poliţia a lansat numeroase grenade lacrimogene înspre manifestanţii care ardeau pneuri pentru a bloca accesul pe un drum important, a anunţat o jurnalistă a AFP. Pe această axă, uşor în pantă, manifestanţii au pus în mişcare un autobuz care s-a răsturnat, obligând poliţiştii să îşi retragă blindatele şi să se poziţioneze pe marginea drumului. Focuri de armă s-au auzit în împrejurimi.

Aceste manifestaţii şi violenţe au loc cu câteva zile înainte de reluarea, prevăzută pentru miercuri, a procesului lui Morsi pentru "incitare la uciderea" manifestanţilor în timpul preşedinţiei sale.

Mai multe articole despre:
demonstraţii Fraţii Musulmani Morsi