Uniunea Europeană ar putea cere vize americanilor
Comisia Europeană se gândeşte să le impună vize de călătorie americanilor şi canadienilor, potrivit unei surse de la Bruxelles, citată de Reuters.
Propunerea a apărut în contextul în care americanii şi canadienii refuză în continuare să ridice vizele pentru state europene precum România şi Bulgaria.
O sursă europeană a declarat că o dezbatere şi o decizie politică sunt necesare într-o chestiune atât de importantă. Iniţiativa vine cu o săptămână înainte de o vizită în Europa a preşedintelui Barack Obama.
Statele Unite şi Canada cer vize de călătorie pentru cetăţenii din Bulgaria şi România, state care au aderat în 2007 la Uniunea Europeană. Croaţii, ciprioţi şi polonezii sunt şi ei excluşi din programul visa waiver al americanilor.