MENIU

Ungaria închide teatre, biblioteci și stațiuni balneare, pentru că nu mai sunt bani pentru facturi

Autoritățile locale din Ungaria au ajuns să închidă teatre, stațiunile balneare, piscinele, bibliotecile, muzeele și facilitățile sportive din zeci de orașe, pentru că nu-și mai permit plata facturilor de energie. La Szeged, cel mai mare oraș de la granița cu Serbia, s-au închis mai mult de zece astfel de instituții.

\"\"Statul maghiar a dispus o reducere a serviciilor municipale începând cu 1 ianuarie, când vor începe noile contracte pentru multe municipalități, numai că multe municipalități se află deja din septembtrie în această situație și încearcă să mențină cel puțin serviciile esențiale, precum transportul public", a afirmat primarul din Szeged pentru euronews, citat de Rador

Situații similare sunt și în alte localități din Ungaria. În orăşelul Makó, de exemplu,  au rămas deschise băile termale, pe care se bazează turismul orașului, dar saunele funcționează prin rotație.

În Budapesta, chiar dacă multe servicii publice continuă să funcționeze, sectorul privat se află într-o situație dificilă. Cel mai mare hotel din țară, Hotel Hungária, cu 500 de camere, până la primăvara, pentru că nu-și poate susține cheltuielile administrative din încasări.

Mai multe articole despre:
ungaria criză energie teatre inchise benzinarii