MENIU

O mare companie de telefonie mobilă anunță o iarnă de coșmar. Apelurile de urgență, sub semnul întrebării

Apelurile telefonice de urgență ar putea să indisponibile în unele părți ale Franței, dacă vor avea loc întreruperi prelungite de energie electrică în această iarnă, a declarat un înalt oficial al operatorului de telecomunicații numărul 1 din Hexagon, Orange. Comentariul a venit pe fondul perspectivei raționalizării energiei electrice, pe fondul războiului din Ucraina.

Avertismentul dur al lui Christel Heydemann, director general al operatorului de telecomunicații, contrastează cu tonul liniștitor al guvernului francez și subliniază provocările cu care se confruntă industria telecomunicațiilor pentru a menține serviciile mobile în funcțiune în cazul unor întreruperi prelungite de energie electrică, notează Reuters.

 

 

"Dacă, într-o zonă geografică, (serviciile de rețea mobilă) sunt oprite timp de două ore, nu va exista acces la serviciile numerelor de urgență pentru o perioadă de timp", a declarat Heydemann în fața parlamentarilor francezi în cadrul unei audieri în Senat.

"Este iluzoriu să ne imaginăm că vom fi capabili să menținem serviciile pentru toți francezii în cazul unor întreruperi de energie electrică", a spus ea.

 

Oficiali din industria telecomunicațiilor au declarat în septembrie pentru Reuters că se tem că raționalizarea energiei electrice - o posibilitate ca urmare a prăbușirii livrărilor de energie din Rusia - ar putea scoate din funcțiune părți din rețeaua de telefonie mobilă din întreaga Europă, obligând companiile și guvernele să încerce să atenueze impactul.

 

Executivii au declarat atunci că în multe țări europene nu există suficiente sisteme de rezervă pentru a face față unor întreruperi generalizate de energie electrică.

 

Oficialul Orange a declarat că nu a existat suficient timp pentru a instala baterii de rezervă în miile de site-uri de telefonie mobilă pentru această iarnă, fiind nevoie de circa 5 ani.

 

Conform scenariilor actuale discutate cu guvernul, Orange ar fi alertată la ora 17.00 cu o zi înainte de o pană de curent și ar fi anunțată locația exactă.

 

"Mă tem că concetățenii noștri și francezii vor descoperi că rețelele de telecomunicații depind de electricitate", a spus șefa Orange.

În replică, o sursă guvernamentală citată de Reuters a minimalizat aceste comentarii. "Operatorii fac presiuni pentru ca noi să nu le tăiem antenele, există un fel de braț de fier", a declarat sursa.

Un purtător de cuvânt al ministerului francez al afacerilor digitale, responsabil de serviciile de telecomunicații, a refuzat să comenteze.