Un terorist kamikaze deghizat în polițist a semănat moarte în capitală: zeci de morți și răniți
Cel puțin 15 ofițeri au fost uciși joi într-un atac întreprins asupra Academiei de Poliție din capitala Somaliei, Mogadishu, de un terorist kamikaze deghizat în polițist, au anunțat oficiali somalezi, informează Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, maiorul Mohamed Hussein, atacatorul avea explozivi legați de corpul său și s-a infiltrat în Academia de Poliție 'General Kahiye' în timpul unei parade care avea loc dimineața devreme.
'Până acum avem 15 persoane ucise și alte 17 rănite', a declarat Adullahi Nur, un alt oficial al poliției, pentru Reuters.
Ceva mai devreme, conducerea serviciului local de ambulanță a anunțat că a preluat de la fața locului trupurile neînsuflețite a 13 victime, precum și 15 persoane rănite.
Gruparea islamistă Al-Shabaab a revendicat acest atac și a afirmat că acesta s-a soldat cu mai mulți morți.
'Am ucis 27 de polițiști și am rănit și mai mulți', a declarat Abdiasis Abu Musab, purtătorul de cuvânt al grupării. Al Shabbab întreprinde frecvent atacuri în Mogadishu și în alte orașe din Somalia.
Gruparea, care este afiliată mișcării Al-Qaida, desfășoară o insurecție împotriva guvernului susținut de Națiunile Unite și de aliații lor din Uniunea Africană, în scopul de a răsturna administrația slăbită a țării și de a impune propria interpretare riguroasă a islamului.
Militanții Al-Shabaab au fost scoși din Mogadishu în 2011 și de atunci au pierdut constant din teritorii, în fața forțelor armate comune ale pacificatorilor din Uniunea Africană și celor de securitate ale Somaliei.
Acest atac a survenit într-un moment în care Uniunea Africană finalizează planurile pentru reducerea misiunii sale de menținere a păcii denumită AMISOM.
AMISOM a desfășurat în Somalia 22.000 de soldați în urmă cu un deceniu, însă intenționează să reducă luna aceasta cu 1.000 de soldați efectivele misiunii, ca parte a unui plan pe termen lung de retragere din această țară și de delegare a securității către armata somaleză.
Trupele de menținere a păcii au fost desfășurate pentru a ajuta guvernul, care luptă pentru a-și stabili controlul în această țară, scenă de la începutul anilor 1990 a unui război civil.