Un site projihadist scrie despre masacru: "Atacatorii au ucis francezi necredincioși"
Un site în limba bosniacă, Vijestiummeta, care sprijină gruparea teroristă Statul Islamic (SI), a scris despre atentatele de vineri seară din Paris, soldate cu cel puțin 128 de morți și 300 de răniți și revendicate de SI, apreciind că este vorba despre "vești bune pentru toți musulmanii adevărați", transmite sâmbătă agenția croată HINA.
Site-ul menționat a transmis că atacurile teroriste au fost comise de 10 atacatori care "au ucis francezi necredincioși", adăugând că toți cei care luptă împotriva musulmanilor vor avea aceeași soartă.
Pe de altă parte, Hina menționează că, după atentatele de la Paris, au fost sporite măsurile de securitate în Bosnia și Herțegovina. Ministrul securității bosniace, Dragan Mektic, a declarat că Bosnia și-a ridicat starea de alertă la nivelul maxim și că au fost sporite măsurile de securitate la ambasade și birouri consulare. Mektic a spus că, deocamdată, nu există informații cu privire la potențiale amenințări teroriste și că nu a existat o amenințare la adresa securității naționale după atentatele sângeroase de la Paris.
Președinția colectivă a Bosniei și Herțegovinei a condamnat în termeni duri atacurile din Paris.
"Acest act pervers, laș și nebunesc de a ucide oameni nevinovați nu reprezintă un atac doar asupra Parisului și a Franței, ci a întregii umanități și democrații. Nu trebuie să cedăm în fața fricii și panicii, ci să ne întărim în hotărârea noastră de a nu înceta să luptăm împotriva terorismului", a declarat Dragan Covic, liderul președinției colective bosniace.