Un sărut de la Margaret Thatcher: Un şerveţel cu urmele rujului "Doamnei de Fier", scos la vânzare
Un şerveţel pe care sunt imprimate urmele rujului roşu al fostului premier britanic Margaret Thatcher, supranumită "Doamna de Fier", a fost scos la vânzare pentru un preţ de aproape 2.000 de lire sterline (circa 2.700 de euro), potrivit dailymail.co.uk.
Neobişnuitul obiect care a fost atins de buzele "Doamnei de Fier" a fost scos la vânzare pe site-ul www.justcollecting.com şi oferă celor interesaţi şansa de a "primi" un sărut de la Margaret Thatcher.
Fostul premier britanic Margaret Thatcher a folosit acest şerveţel pentru a-şi îndepărta de pe buze excesul de ruj roşu în timpul unui turneu pe care l-a efectuat în SUA, în anul 2000.
"Doamna de Fier" a stat la momentul respectiv la Pfister Hotel, din oraşul Milwaukee, de unde a călătorit în Columbus, Ohio, unde, pe 2 aprilie 2000, a susţinut un discurs la Ohio Theatre.
Un şerveţel cu sigla Pfister Hotel şi pe care sunt imprimate urmele rujului roşu al "Doamnei de Fier" a fost recuperat de un angajat al Ohio Theatre dintr-un coş de gunoi care se afla în vestiarul din acest teatru în care s-a aranjat Margaret Thatcher înainte de a susţine respectivul discurs.
"Lucram la Ohio Theater la vremea respectivă şi una dintre responsabilităţile mele era să golesc coşurile de gunoi din culisele şi din vestiarele teatrului. Când m-am uitat în camera în care a stat Margaret Thatcher, coşul de gunoi conţinea un singur obiect: un şerveţel al hotelului Pfister cu rujul ei imprimat pe acesta. În loc să îl arunc mai departe, am păstrat acest şerveţel cu rujul ei", a spus respectivul fost angajat al Ohio Theatre, potrivit mediafax.ro.