MENIU

Un român a murit într-un accident lângă Paris

Un român şi-a pierdut viaţa într-un grav accident auto care a avut loc lângă Paris. Două persoane au murit, iar mai multe automobile au fost distruse de flăcări. Accidentul a fost provocat de un maramureşean care se afla la volanul unui tir.

Omul a fost nevoit să oprească pe marginea autostrăzii din cauza unei defecţiuni, atunci când autovehiculul său a fost lovit din spate de un alt tir şi de un autocar plin cu turişti britanici.

În accidentul în lanţ a fost implicat şi un al patrulea tir ce aparţinea unei firme din Bistriţa Năsăud şi care era condus tot de un român. Acesta a murit în urma impactului.

Autovehiculele au luat foc, iar zeci de pompieri francezi s-au luptat să stingă incendiul. Românul din Maramureş, de la care a pornit coliziunea, a scăpat cu viaţă.

Mai multe articole despre:
accident Paris român