MENIU

Un ONG francez a depus plângere împotriva ISIS pentru crime împotriva umanității

Asociația franceză Coordonarea creștinilor din Orient în pericol (CHREDO) a depus o plângere în care acuză gruparea ISIS de crime împotriva umanității pentru persecuția minorității creștine din Irak și Siria.

”Asasinate, convertiri religioase forțate, răpiri, abuzuri sexuale și fizice, acte de tortură”, au fost constatate de ONU, dezvăluie asociația creată în 2013, care subliniază ”campania vastă de purificare etnică și religioasă” condusă de SI, conform agerpres.ro.

Plângerea, depusă pentru genocid și crime împotriva umanității, se referă și la 'distrugerea lăcașurilor de cult și de reculegere'.

Aceste fapte implică cetățeni francezi plecați pentru jihad în Siria și Irak și persoane care locuiesc în Franța, prin urmare autoritățile franceze dispun de competența necesară, scrie asociația.

În 2014, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a estimat că persecuția creștinilor în Mosul (Irak) de către SI poate fi considerată o crimă împotriva umanității.

Mai multe articole despre:
ONU ISIS Statul islamic