Un ofiţer rus capturat, colonelul Gărzii Naţionale, condamnă invazia Rusiei: "Genocid. Mi-e ruşine!"
Un ofiţer rus capturat de Ucraina a condamnat invazia Moscovei şi a cerut scuze poporului ucrainean pentru „genocid”. Acesta a afirmat, într-o declaraţie televizată, că trupele ruseşti au fost păcălite că naziştii au pus stăpânire pe Kiev şi că trebuie ajutaţi cetăţenii.
Astahov Dmitri Mihailovici, colonelul Gărzii Naţionale, a fost capturat împreună cu alţi doi soldaţi şi a declarat că i s-a spus că sunt trimişi în Ucraina să ajute deoarece „naţionaliştii şi naziştii au preluat puterea”.
„Evident, aceste informaţii au fost unilaterale, venind doar din partea autorităţilor Rusiei”, a spus Dmitri Mihailovici reporterilor. Acesta a precizat că a avut îndoieli care au fost confirmate atunci când luptătorii săi preferaţi de box, ucrainenii Oleksandr Usyk şi Vasiliy Lomachenko, au afirmat că internţionează să lupte în război şi să opună rezistenţă forţelor armate ruseşti.
„Nu am cuvinte prin care să-mi exprim scuzele faţă de poporul ucrainean", a spus Mihailovici, adăugând că va înţelege dacă Rusia nu va fi iertată niciodată. Dmitri a cerut ucrainenilor să le fie „milă” de soldaţii care au fost păcăliţi şi a precizat că e pregătit să „meargă la închisoare” pentru că a luat parte la această invazie, scrie adevarul.ro.
Mihailovici şi-a îndemnat trupele să „fie curajoase" şi să se opună comandanţilor lor. „Sunteţi într-o situaţie tensionată, mergând împotriva propriului comandant. Dar acesta este genocid", a spus el. „Rusia oricum nu poate câştiga aici. Chiar dacă mergem până la capăt”, a mai spus acesta.