MENIU

Un oficial de la Berlin a anunţat câţi imigranţi trebuie să primească Germania. Cifra, neaşteptată

Germania trebuie să limiteze numărul de imigranţi în ţară, întrucât are o capacitate maximă de acceptare a 200.000 de solicitanţi de azil pe an, a susţinut, duminică, Horst Seehofer, premierul landului Bavaria, într-un interviu acordat ziarului german Bild, citat de agenţia de presă AFP, scrie Mediafax.

"În Germania, sosirea a 100.000 până la maximum 200.000 de solicitanţi de azil nu va crea probleme ţării", a specificat Seehofer, liderul Partidului Uniunea Creştin-Socială (CSU), partenerul de coaliţie al Partidului Creştin-Democrat (CDU) al lui Merkel, într-un interviu acordat ziarului german Bild.

În condiţiile în care, în Germania, au fost depuse circa 1,1 milioane de solicitări de azil, propunerea lui Seehofer ar însemna ca ţara să accepte în 2016 mai puţin de o cincime dintre imigranţi faţă de anul precedent. "Limitarea numărului de imigranţi trebuie să constituie principalul obiectiv pe 2016 (al Germaniei)", a pledat Seehofer înainte de conferinţa anuală a CSU din această săptămână, susţinută în staţiunea montană Wildbad Kreuth din munţii Bavariei.

"Această limită de 200.000 de imigranţi este acceptabilă şi, acest caz, procesul de integrare a acestora ar decurge mult mai bine. Pentru mine, ce e peste această limită înseamnă un exces", avertizând că în 2016 ar putea sosi 1,5 milioane de imigranţi în cazul în care nu sunt luate măsuri corespunzătoare pentru limitarea numărului acestora. Merkel a refuzat până în prezent să stabilească o limită în privinţa numărului de imigranţi.

ar cu ocazia noului an s-a adresat cetăţenilor germani, afirmând că fluxul de imigranţi din ţară "este o oportunitate pentru ziua de mâine". În Germania au fost depuse circa 1,1 milioane de solicitări de azil în 2015, de cinci ori mai mult ca în 2014, a transmis presa germană în cursul acestei săptămâni. Bavaria este una dintre cele mai afectate regiuni din Germania de criza imigranţilor, aflându-se în sudul ţării pe unde intră cei mai mulţi extracomunitari.