INCIDENT ŞOCANT. O politiciană din Spania, asasinată în plină stradă
Liderul unei filiale regionale a Partidului Popular din Spania, Isabel Carrasco, a fost împuşcată mortal luni după-amiază, anunţă autorităţile spaniole, citate de El Pais.
Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, o femeie a tras trei focuri de armă spre Isabel Carrasco, în vârstă de 59 de ani, liderul Partidului Popular din oraşul Leon, situat în nordul Spaniei.
"Isabel Carrasco a murit. A fost împuşcată mortal", a confirmat un purtător de cuvânt al formaţiunii de centru-dreapta (aflată la guvernare în Spania).