Un lider al extremei-drepte din Ucraina a fost ucis de forţele speciale
Olexandr Muziciko, lider ultranaţionalist ucrainean, a fost ucis de autorităţi.
Liderul extremei-drepte din Ucraina, Olexandr Muziciko, a fost ucis în timpul unei operaţiuni a forţelor speciale, a anunţat astăzi ministrul de Interne de la Kiev.
Acesta a precizat că ultranaţionalistul a fost împuşcat într-un schimb de focuri într-o cafenea din Rivni, în vestul ţării, şi a murit pe loc. Potrivit poliţiştilor, Oleksandr Muziciko, cunoscut sub pseudonimul de Saşko Bily, a fost cel care a tras primul, rănind un ofiţer, în timp ce încerca să fugă.
Muziciko, liderul unei grupări de extremă dreaptă, implicată în proteste antiguvernamentale din Ucraina, era considerat de autorităţi şeful unei bande criminale. Trei dintre apropiaţii săi au fost reţinuţi. Incidentul s-a produs la câteva ore după întâlnirea dintre ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean.