MENIU

Un japonez intenţiona să aibă 1.000 DE COPII. Ce l-a oprit?

Un japonez suspectat că ar fi fost tatăl a cel puțin 15 copii-surogat în Thailanda plănuia să devină tatăl a 1.000 de copii, a relatat vineri publicația Japan Times, preluată de DPA.

Potrivit co-fondatoarei unei organizații care oferă posibilitatea de a avea copii-surogat, bărbatul, în vârstă de 24 de ani, ar fi afirmat că dorește să devină tatăl a până la 1.000 de copii.

"Cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru lume este să fac mulți copii", ar fi declarat bărbatul, citat de Mariam Kukunashvili de la New Life Global Network.

Femeia a precizat însă că a refuzat să îi facă cunoștință japonezului cu mai multe mame-surogat și că suspiciunile în privința sa au determinat-o să informeze Interpolul și ambasada Japoniei.

Poliția thailandeză investighează dacă bărbatul este implicat în traficul de copii, după ce s-a aflat că acesta a scos din țară trei nou-născuți în ultimul an.

Potrivit anchetatorilor, testele ADN au confirmat că nouă sugari descoperiți într-o locuință săptămâna trecută aveau același tată, a indicat site-ul de știri Kapook.com. Fiecare copil se afla în grija unei bone, iar apartamentul era înregistrat pe numele japonezului, care a fugit de atunci din țară.