MENIU

Un gest șocant al unui politician italian stârnește rumoare în UE și delimitări la Roma

Un gest şocant al unui europarlamentar italian al partidului Liga, în Parlamentul European de la Strasbourg, a șocat Comisia Europeană și a fost dezaprobat, la Roma, de șeful partidului, Vicepremierul Matteo Salvini. 

Membrul partidului naţionalist Liga i-a luat din mână hârtiile comisarului european Pierre Moscovici şi le-a călcat cu pantoful, în semn de protest.

El a scris apoi că a pedepsit astfel minciunile scrise de comisarul pentru afaceri economice, însă francezul a caracterizat incidentul drept unul grotesc.

Gestul a venit după ce Comisia Europeană a respins proiectul de buget al Italiei, în bună măsură în afara ţintelor europene, o decizie inedită, şi a cerut guvernului coaliţiei populiste să îi prezinte un buget revizuit în trei săptămâni.

La Roma, ministrul italian de interne şi vicepremier Matteo Salvini, liderul partidului Liga, de extremă-dreapta, s-a demarcat miercuri de un gestul provocator.

"Nu schimbăm Europa prin provocări", a declarat Salvini la radio. "Nu vreau să ies din Europa, nu vreau să ies din euro, nu vreau să lovesc în mese cu pantofii, însă lăsaţi-i pe italieni să lucreze", a adăugat Salvini.