MENIU

Un german a murit chiar în avion, în timp ce se ducea în vacanță, în Egipt

Amurit în avion, în drumul spre vacanță. Foto/Arhivă

Un bărbat a murit într-un avion, în timp ce mergea spre staţiunea Hurghada din Egipt. Zborul plecase de pe Aeroportul Koln-Bonn din Germania.

A existat o urgență medicală în timpul zborului, iar un bărbat a primit imediat îngrijiri medicale din partea echipajului de bord, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Eurowings.

Echipajul a decis să facă escală la primul aeroport posibil, a precizat purtătorul de cuvânt al companiei.

La aeroportul Klagenfurt, Austria, pasagerul a primit imediat îngrijiri medicale de urgență, a precizat acesta.

„Din păcate, pasagerul a decedat la fața locului. Eurowings transmite cele mai profunde condoleanțe și compasiune familiei", a declarat purtătorul de cuvânt.

Acesta nu a dorit să comenteze alte detalii din considerente de confidențialitate.

Potrivit cotidianului Bild, pasagerul avea 71 de ani și provenea din landul Renania de Nord-Westfalia.

La bordul avionului Airbus A320 se aflau 178 de pasageri, precum și patru însoțitori de cabină și doi piloți, a precizat Eurowings.

Aeronava s-a întors de la Klagenfurt la aeroportul din Köln-Bonn. Pasagerii au fost cazați la un hotel până duminică și au decolat din nou duminică dimineață. Ei au aterizat în Hurghada în cursul dimineții.

Mai multe articole despre:
deces avion german vacanta egipt excursie