Un fost parlamentar rus, critic al lui Vladimir Putin, a fost asasinat la Kiev
Denis Voronenkov, un fost parlamentar rus care a fugit în Ucraina și a criticat dur regimul lui Vladimir Putin a fost asasinat la Kiev, scrie Moscow Times.
Denis Voronenkov, fost parlamentar al Partidului Comunist din Rusia, a fost împușcat mortal joi la Kiev, alături de o altă persoană.
Șeful poliției din capitala ucraineană Andrei Krișcenko a declarat că incidentul este cel mai probabil un asasinat la comandă.
Voronenkov a părăsit Rusia împreună cu soția sa chiar în timpul unei investigații de corupție care îl viza.
În decembrie 2016, Voronenkov a primit cetățenia ucraineană.
Fostul parlamentar a declarat într-un interviu că Rusia se află într-o frenezie "pseudo-patriotică" similară cu cea din Germania nazistă și a apreciat că anexarea Crimeei a fost o greșeală.