Un cunoscut jurnalist, ucis în timpul războiului sângeros din cea mai nouă țară din lume
Un cunoscut jurnalist american a fost ucis în Sudanul de Sud, a confirmat, sâmbătă, Departamentul de Stat.
"Cristopher Allen a fost ucis în Sudanul de Sud sâmbătă, pe 26 august, în timp ce își făcea meseria. Adresăm condoleanțe familiei”, a anunțat Departamentul de Stat într-o declarație.
Potrivit televiziunii publice din Sudanul de Sud, Allen a fost unul dintre cei 19 oameni uciși în luptele izbucnite sâmbătă între trupele guvernamentale și rebelii din statul Yei.
Sudanul de Sud și-a câștigat inependența în 2011, când 98% din populație a votat pentru desprinderea de Sudan.
Cea mai nouă țară din lume s-a prăbușit rapid în război civil.