MENIU

Un câine călătorește zilnic cu autobuzul

Călătorii unei linii de transport public din Seattle, Statele Unite credeau că le-au văzut pe toate. Până într-o zi când s-au trezit că unul dintre scaunele de lângă ei este ocupat de un câine. A doua zi la fel, a treia la fel şi tot aşa, până când a aflat şi presa de Eclipsă, un labrador de doi ani, care merge aproape zilnic cu autobuzul.

Eclipă a ajuns vedetă în Seattle după ce unul dintre călători s-a pozat cu labradorul în autobuz. Curând toată lumea a vrut să-i afle povestea. Aşa se face că singur, câinele urcă în mijlocul de transport în comun şi coboară la locul de joacă pentru animale aflat la câteva staţii distanţă.

Nu greşeşte niciodată destinaţia, ceea ce îi uimeşte de fiecare dată pe ceilalţi pasageri. Există şi o explicaţie, stăpânul său îl duce pe Eclipă de ani de zile acolo, iar câinele a învăţat pe de rost traseul.

"Uneori ne despărţim şi se urcă în autobuz fără mine. Dar ne întâlnim la locul de joacă pentru câini.", spune JEFF YOUNG, proprietar.

Involuntar, Eclipsă face ziua tuturor mai bună.

Compania de transport în comun a trecut cu vederea faptul că animalul nu plăteşte călătoria şi vede în povestea sa o bună campanie de promovare.

Mai multe articole despre:
autobuz câine calatorie