Un bebeluș și bunicul său, uciși accidental în conflictul dintre forțele turce și rebelii kurzi
Un bebeluș de trei luni și bunicul său au fost uciși accidental vineri seară, prinși într-un schimb de focuri între forțele de securitate turce și rebelii din Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK), în sud-estul Turciei, informează duminică AFP, care citează surse spitalicești.
Casa lor, situată în orașul Cizre, s-a aflat pe linia schimbului de focuri, în contextul intensificării luptelor între forțele turce și PKK, scrie Agerpres.
Bebelușul a fost împușcat în cap. Văzând că încă respiră, familia a chemat o ambulanță. Bunicul său, în vârstă de 73 de ani, a fost împușcat în momentul în care încerca să-l bage pe micuț în salvare. Bebelușul a murit la scurt timp, la locul incidentului, iar bunicul său a murit la spital, din cauza rănilor.