Un avion rusesc a luat foc la aterizare
Un avion invizibil rusesc Suhoi T-50, care urmează să intre din 2016 în dotarea armatei ruse, a luat foc marţi, la aterizarea pe un aeroport din apropiere de Moscova, a anunţat constructorul Suhoi, relatează AFP.
Incidentul, care a avut loc pe aerodromul moscovit Gromov, nu s-a soldat cu victime şi nu pune sub semnul întrebării calendarul programului de teste al avionului T-50, a subliniat constructorul.
O comisie de anchetă va analiza cauzele accidentului, potrivit comunicatului.
În 2011, o problemă la motor a întrerupt decolarea unui avion Suhoi T-50 la o demonstraţie a salonului internaţional de aeronautică Maks, din apropiere de Moscova.
Avionul T-50, singurul avion de vânătoare din generaţia a cincea produs în Rusia, a fost testat pentru prima oară în ianuarie 2010 şi urmează să intre în dotarea forţelor aeriene ruse începând din 2016.
Considerat o replică a avionului american de vânătoare F-22, avionul Suhoi T-50 este în centrul programului de modernizare a armatei ruse, depăşită tehnologic de Occident.
Aparatul, dezvoltat în cooperare cu India, costă aproximativ 100 de milioane de dolari, potrivit estimărilor experţilor.