MENIU

Un astronaut britanic va alerga maratonul de la Londra în Spațiu

Astronautul britanic Tim Peake a anunțat că va participa la viitoarea ediție a maratonului de la Londra într-un mod inedit. Acesta va parcurge cei 42,195 km în spațiu, la bordul Stației spațiale internaționale (ISS).    

"Din momentul în care mi s-a încredințat misiunea de a merge pe ISS mi-am spus că ar fi extraordinar să alerg maratonul de la Londra la bordul stației. Este un eveniment planetar, pe care îl vom duce dincolo de frontierele acestei lumi", a subliniat fostul pilot de teste pentru elicoptere, în vârstă de 43 ani, citat de Agerpres.

Tim Peak urmează să decoleze pe 15 decembrie, de pe cosmodromul de la Baikonur, în Kazahstan, la bordul unei navete spațiale Soiuz, pentru o misiune de șase luni pe Stația spațială internațională. El este al doilea britanic care va zbura în spațiul cosmic, după Helen Sharman, în 1991.

Alergarea unei curse de maraton, o premieră în spațiul extraatmosferic, îi va permite să îmbine spectaculosul cu utilul, deoarece exercițiul fizic este esențial în lupta împotriva efectelor negative ale imponderabilității asupra mușchilor și a oaselor.

"Major Tim" va lua startul în maraton duminică 24 aprilie 2016, în același timp cu cei 37.000 de participanți la cursa de pe pământ. El va parcurge 42,195 km ancorat de o bandă de alergare și va fi implicat virtual de maratonul londonez printr-un ecran uriaș pe care îl va avea în fața sa.