MENIU

Un al doilea ostatic american, DECAPITAT de jihadiştii din gruparea Statul Islamic

Un al doilea ostatic american, DECAPITAT de de jihadiştii din GRUPAREA ISIS 

Gruparea sunnită ultraradicală Statul Islamic revendică, într-o înregistrare video, decapitarea unui al doilea ostatic american, potrivit SITE.

În această înregistrare, intitulată "al doilea mesaj către America", jurnalistul Steven Sotloff, în vârstă de 31 de ani, apare în genunchi, purtând un combinezon de culoarea portocalie, alături de un bărbat mascat, înarmat cu un cuţit.

Bărbatul înarmat, îmbrăcat în negru, condamnă intervenţia Statelor Unite în Irak şi duce cuţitul la gâtul jurnalistului.

El îl prezintă apoi pe alt ostatic, un britanic, şi ameninţă că-l va executa.

"Revin, Obama, şi revin din cauza politicii voastre externe arogante faţă de Statul Islamic", declară omul în negru.

Casa Albă a anunţat că încă nu a confirmat autenticitatea acestei înregistrări video.

Steven Sotloff, al doilea jurnalist american după James Foley care ar fi fost executat de către jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic (SI), potrivit unei înregistrări video încă neconfirmată difuzată marţi, scria de mai mulţi ani despre lumea musulmană cu prudenţă şi respect, scrie Mediafax.

La sfârşitul lui august, mama sa, disperată, l-a implorat pe liderul insurgenţilor, Abu Bakr al-Baghdadi, să-i cruţe fiul. "Dumneavoastră, califule, puteţi acorda o amnistie. Vă cer, vă rog, să-l eliberaţi pe fiul meu", a implorat Shirley Sotloff, adăugând că fiul ei, în vârstă de 31 de ani, este "un jurnalist nevinovat", care s-a dus în Orientul Mijlociu "pentru a scrie despre suferinţele musumanilor aflaţi pe mâna unor tirani".

Sotloff, dat dispărut de 12 luni, ar fi fost răpit pe 4 august 2013 la Alep, în Siria, în apropiere de frontiera cu Turcia, dar răpirea sa a fost ţinută în secret.

Mai multe articole despre:
islam jurnalist american decapitat jihadişti