UE va revizui măsurile de siguranţă la bordul trenurilor, după atacul terorist din Franţa
Uniunea Europeană va revizui măsurile de siguranţă la bordul trenurilor, în principal în cazul curselor internaţionale de mare viteză, după atacul terorist comis vineri în nordul Franţei, anunţă Comisia Europeană şi Consiliul UE.
Noi măsuri de siguranţă ar urma să fie analizate cu ocazia reuniunii miniştrilor Transporturilor din statele UE, programată la începutul lunii octombrie, au declarat oficiali comunitari, scrie Mediafax.
Întrebat despre sugestiile referitoare la verificarea identităţii pasagerilor înainte de urcarea în trenuri, Jakub Adamowicz, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că măsurile de siguranţă vor fi revizuite.
"Însă comisia de lucru formată din reprezentanţi ai statelor membre şi oficiali UE, creată în anul 2012, a manifestat până acum doar un interes moderat pentru schimbări majore", a spus Adamowicz, citat de Reuters.
În privinţa oportunităţii introducerii unor măsuri de siguranţă de genul celor din aeroporturi, implementate deja în trenurile care traversează Eurotunelul de sub Canalul Mânecii, Adamowicz a precizat: "Este vorba de o problemă de proporţionalitate pentru fiecare mijloc de transport".
"Este foarte important să evităm reacţii hiperactive, care ar putea fi contraproductive", a subliniat oficialul CE.
Un militant islamist, Ayoub El-Khazzani, a încercat să deschidă focul, vineri, într-un tren Thalys care circula pe ruta Amsterdam - Paris. Teroristul a rănit trei persoane, înainte de a fi imobilizat de doi militari americani care erau pasageri în tren.