MENIU

UE trece la amenințări:"Nu primiți imigranți, plătiți bani"

Ţările membre ale Uniunii Europene care vor refuza acceptarea imigranţilor extracomunitari ar putea fi obligate să achite contribuţii de solidaritate, confirm unui proiect elaborat de Franţa şi Germania, afirmă surse citate de agenţia Reuters.

Conform unui proiect de document circulat la o reuniune a miniştrilor de Interne din ţările UE şi obţinut de agenţia Reuters, planul prevede în continuare obligativitatea ţărilor europene de a accepta solicitanţi de azil, dar pot fi făcute excepţii pentru ţările care contribuie cu "măsuri alternative de solidaritate".

Surse diplomatice au explicat că terminologia se referă la contribuţii la bugetul UE sau la proiecte pentru dezvoltare în ţări africane. Planul vizează depăşirea disensiunilor între naţiuni UE precum Germania, care acceptă imigranţi, şi ţări estice precum Ungaria, reticente să ofere azil.

Documentul prevede instituirea unui mecanism la nivelul Uniunii Europene pentru a se evita o situaţie în care toate ţările ar putea opta pentru achitarea de contribuţii financiare.

Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, declara recent că alocarea de fonduri pentru dezvoltarea ţărilor din Africa, astfel încât să nu mai existe afluxuri masive de imigranţi, ar fi un compromis acceptabil pentru statele central şi est-europene care nu acceptă imigranţi extracomunitari.

În octombrie, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a somat ţările central şi est-europene să respecte normele statului de drept şi sistemul de distribuire a imigranţilor extracomunitari, reiterând că Uniunea Europeană "nu este supermarket". Emmanuel Macron ar vrea un sistem de condiţionare a finanţării UE de respectarea standardelor fiscale şi în domeniul muncii. Liderul de la Paris a cerut "vizibilitate şi claritate" privind politicile asociate bugetului european. "Cred că ar fi un lucru normal să fie sistate fondurile dacă sunt încălcate valorile comune. Dacă fondurile europene sunt utilizate pentru îndepărtarea de principiile statului de drept, atunci este vorba de încălcarea condiţiilor iniţiale pentru admiterea în Uniunea Europeană", a explicat Macron. Amintind că fondurile europene sunt destinate şi convergenţei economice, Macron a subliniat: "Voi respinge un buget european folosit pentru finanţarea divergenţelor, în materie fiscală, în domeniul valorilor comune şi pe piaţa muncii". Liderii ţărilor central şi est-europene se opun condiţionării accesării fondurilor de coeziune de primirea extracomunitarilor şi de respectarea principiilor statului de drept.

În aprilie 2017, Consiliul Uniunii Europene a propus oferirea unor subvenţii de câte 60.000 de euro pentru fiecare imigrant statelor UE care primesc extracomunitari peste cotele stabilite de Comisia Europeană, iar ţările care nu primesc ar urma să achite sumele.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi.

Mai multe articole despre:
UE România imigranţi bani plată CE taxă solidaritate