MENIU

UE promite reluarea ajutorului financiar pentru Republica Moldova, după învestirea noului guvern

Comisarul european pentru politică de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, a promis sprijin financiar european de îndată ce FMI își va da acordul, salutând, totodată, învestirea noului guvern de la Chișinău.  

"UE ar trebui să susțină orice guvern care este gata să întreprindă reformele necesare", a declarat comisarul Hahn, în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema implementării Acordurilor de Asociere semnate de UE cu Republica Moldova, Ucraina și Georgia.

Oficialul european a deplâns faptul că autoritățile moldovene "nu au implementat o serie de reforme importante", potrivit Agerpres. Totodată, el a evocat situația politică "extrem de instabilă de la Chișinău", care, în opinia sa, "este un obstacol în calea implementarii eficiente a Acordului de Asociere".

După învestirea noului guvern al premierului democrat Pavel Filip, Chişinăukl a fost scena unor proteste masive, miercuri seara. Acestea au fost organizate de Platforma Civică "Demnitate și Adevăr", Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru, al primarului de Bălți, Renato Usatîi. Manifestanții au încercat să ia cu asalt clădirea parlamentului, dar forţele de ordine le-au blocat accesul .