UE anunță noi măsuri împotriva Rusiei: Își extinde interdicția privind investițiile în Crimeea
Oficialii europeni au anunțat, miercuri, că Uniunea Europeană își va extinde interdicția privind investițiile în Crimeea, pentru a lovi în explorările de gaze și petrol, întreprinse de Rusia în Marea Neagră. La summitul de joi și vineri, de la Bruxelles, liderii europeni reuniți în cadrul Consiliului European vor anunța măsurile punitive, care, cel mai probabil, vor fi luate în coordonare cu SUA, notează Reuters, citată de Ziare.com.
Interdicția impusă investițiilor este cea mai recentă, dintr-o serie de măsuri luate, începând cu luna iulie. Aceasta are ca scop să demonstreze că, în pofida căderii rublei, sancțiunile impuse Moscovei nu vor fi ridicate, până când rușii nu încetează susținerea separatiștilor din estul Ucrainei, precizează aceeași sursă.
Potrivit sancțiunilor, cetățenii UE nu vor putea cumpăra sau finanța companii din Crimeea, peninsula ucraineană, anexată de Rusia, în martie. Europa încearcă, astfel, să slăbească capacitatea Rusiei de a dezvolta industria energetică, aflată în centrul economiei sale.
De asemenea, Uniunea Europeană a interzis, anterior, importurile din Crimeea și investițiile noi în proiectele de infrastructură, în sectoarele energetic, de transport și de telecomunicații, precum și investitiile in explorarile de petrol si gaze. Acum, "furnizarea, livrarea, transferul și exportul de bunuri și tehnologie... vor fi interzise", se precizează în proiectul de sancțiuni.
Mai multe pe Ziare.com.