MENIU

Comandamentul militar de la Kiev: Separatiștii își regrupează forțele în alte puncte ale frontului

Comandamentul militar de la Kiev a avertizat, marți, după anunțul separatiștilor proruși, din estul Ucrainei, potrivit căruia au început retragerea armamentului greu din cel puțin patru zone, că "sunt doar vorbe", acuzându-i pe insurgenți că, de fapt, își regrupează forțele în alte puncte ale frontului, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

"Sunt doar vorbe", astfel a reacționat, într-un comunicat, comandamentul militar de la Kiev , după anunțul separatiștilor.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare de la Kiev, Andrei Lâsenko, a declarat că, în loc să-și retragă artileria grea la o distanță de cel puțin 50 de kilometri de linia frontului, milițiile proruse regrupează aceste echipamente, inclusiv în apropierea pozițiilor trupelor ucrainene, mai ales în zona Mariupol.

Totodată, retragerea armamentului greu nu este confirmată nici de OSCE.

"Observarea (mișcărilor pieselor de artilerie) este ceva, verificare și dovedirea sunt altceva", a declarat purtătorul de cuvânt al misiunii acestei organizații, în Ucraina, Michael Bociurkiw.

Potrivit unui alt purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Vladislav Selezniov, rebelii atacă de mai multe zile, cu artileria de mare calibru, pozițiile trupelor ucrainene din localitatea Șirokino, la 21 de kilometri de orașul Mariupol, situat pe țărmul Mării Azov.

Conform acordului convenit, pe 12 februarie, la Minsk, de liderii Rusiei, Ucrainei, Germaniei și Franței, ambele părți implicate în conflictul din estul separatist al Ucrainei ar fi trebuit să înceapă, de săptămâna trecută, retragerea armamentului greu.

Mai multe pe Agerpers.