UCRAINA: Securitate sporită la graniţă pe fondul zvonurilor privind o intervenţie a Rusiei
UCRAINA. Noile autorităţi de la Kiev au luat măsuri sporite de securitate la graniţa de Est pe fondul unor informaţii privind o posibilă intervenţie a Rusiei în Ucraina.
UCRAINA. Autorităţile ucrainene au sporit măsurile de securitate la frontiere, pe fondul informaţiilor privind prezenţa trupelor ruse la graniţa estică, relatează site-ul agenţiei Interfax Ukraine.
Oleg Tiahnibok, liderul grupului parlamentar al partidului Svoboda, a declarat luni, în Parlament, că Rusia a mobilizat trupe la frontiera Ucrainei, sugerând că Moscova ar pregăti o invazie.
În acest context, Agenţia pentru protejarea frontierelor a decis consolidarea măsurilor de securitate.
"Serviciul pentru protejarea frontierelor este în alertă. Nu au fost observate mişcări de trupe la frontiera cu Ucraina", a declarat Serghei Astahov, purtătorul de cuvânt al instituţiei.