Ucraina se pregătește pentru o invazie rusească. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU
Consiliul de Securitate al ONU se va întruni vineri într-o reuniune de urgență pentru a discuta situația din Ucraina pe fondul noilor violențe din estul separatist, violențe ce amenință armistițiul instituit în regiune acum patru luni, relatează AFP. Reuniunea a fost cerută joi de Lituania după ce președintele ucrainean Petro Poroșenko a afirmat că peste 9.000 de soldați ruși se află în prezent în estul Ucrainei.
Kievul a avertizat împotriva amenințării 'de proporții' pe care o reprezintă reluarea atacurilor rebelilor în estul Ucrainei, unde cel puțin 26 de persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore, Rusia avertizând la rândul ei că procesul de pace riscă 'să fie spulberat', notează Agerpres.
Într-un discurs rostit joi în fața parlamentului de la Kiev (Rada Supremă), președintele ucrainean Petro Poroșenko a afirmat că, în prezent, în Ucraina se află peste 9.000 de soldați ruși și că există o 'amenințare colosală' la adresa țării sale.
''Trebuie să continuăm să ne mărim cheltuielile pentru armată și să fim gata atât pentru noi atacuri venite de la dușmanul nostru din Donbas, cât și pentru o invazie masivă de-a lungul întregii noastre granițe cu Rusia. Trebuie să ne pregătim, într-adevăr, pentru o astfel de eventualitate''', a declarat Poroșenko. ''În acest moment există în Ucraina 14 batalioane tactice care sunt formate din peste 9.000 de militari ruși. Trupele sunt concentrate în vecinătatea graniței și sunt o dată și jumătate mai mulți decât erau anul trecut'', a adăugat el, potrivit postului Europa Liberă.
Declarațiile liderul de la Kiev au survenit pe fondul reizbucnirii luptelor în estul Ucrainei, UE, NATO, SUA și OSCE exprimându-și îngrijorarea și denunțând cea mai gravă încălcare a armistițiului instituit în februarie în urma acordurilor de la Minsk. De miercuri până joi, cel puțin 26 de oameni au murit în estul ucrainean.
Acordul de încetare a focului în estul ucrainean este în vigoare de la mijlocul lunii februarie, ca urmare a negocierilor de la Minsk destinate să pună capăt acestui conflict care a făcut peste 6.200 de morți din aprilie 2014 și până acum.
Ministerul Apărării de la Moscova a reafirmat joi că nu există trupe ruse în Ucraina, respingând astfel afirmațiile anterioare în acest sens ale președintelui ucrainean Petro Poroșenko.
'Niciun fel de trupe regulate ruse nu există în Ucraina, nemaivorbind de grupuri tactice de luptă', a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului menționat, Igor Konașenkov, potrivit TASS.
Kievul și Occidentul au acuzat în repetate rânduri Moscova de susținerea militară a rebelilor proruși și de trimiterea de trupe în estul Ucrainei, dar Rusia dezminte de fiecare dată orice implicare a sa în conflictul din țara vecină.