MENIU

UCRAINA. RUSIA acuză "forţele radicale" că vor declanşarea unui război civil

Serghei Lavrov

UCRAINA. Forţe radicale vor să declanşeze un război civil în Ucraina, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită în Irak, informează AFP.

UCRAINA. "Moscova susţine dialogul între autorităţile ucrainene şi opoziţie pentru gestionarea crizei şi pentru combaterea împreună a forţelor extremiste şi radicale care încearcă să declanşeze un război civil", a declarat ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov.

Rusia va coopera în Ucraina numai cu o putere care apără "interesele statului", pe care nu "te ştergi pe picioare", a declarat joi, la rândul său, premierul Dmitri Medvedev, relatează AFP.

Medvedev comenta anularea vizitei la Kiev a vicepremierului Dmitri Rogozin, o reuniune cu colegii săi ucrainenei fiind anulată.

"Vom continua, bineînţeles, cooperarea cu partenerii noştri ucraineni în toate domeniile asupra cărora ne-am pus de acord, vom încerca să facem totul pentru a realiza ceea ce li s-a promis", a declarat Medvedev, potrivit unor imagini de televiziune.

"În acelaşi timp, este necesar (...) ca puterea în exerciţiu în Ucraina să fie legitimă şi eficientă, să nu te ştergi pe picioare pe ea ca pe o cârpă", a spus Medvedev în şedinţa de Guvern.

"Puterea este necesar să se concentreze asupra apărării oamenilor, forţele de ordine apără interesul statului", a adăugat el, potrivit unor imagini de televiziune.