UCRAINA: Românul care îl susţine pe Ianukovici, presat să părăsească Partidul Regiunilor
Trei lideri ai unor asociaţii româneşti din Ucraina solicită deputatului român din Parlamentul Ucrainei, Ion Popescu, să părăsească Partidul Regiunilor, să susţină continuarea parcursului european al Ucrainei şi să-şi retragă votul asupra pachetului legislativ antidemocratic.
Într-o scrisoare deschisă publicată în ediţia on-line a publicaţiei "Zorile Bucovinei" din Cernăuţi, liderii a trei asociaţii membre ale Uniunii Interregionale "Comunitatea Românească din Ucraina" (UICRU) - cea mai reprezentativă organizaţie a românilor din Ucraina îşi declară îngrijorarea faţă de inacţiunea conducerii UICRU privind manifestările de stradă din Ucraina, ca urmare a blocării activităţilor de semnare a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană.
"Considerăm că, implicându-se în viaţa politică a statului prin reprezentarea în Legislativul ucrainean de către preşedintele său în exerciţiu, conducerea Uniunea Interregională Comunitatea Românească din Ucraina, într-un moment istoric al poporului Ucrainei din care face parte şi populaţia românofonă, conform prevederilor din Statutul organizaţiei şi prin convocarea organelor reprezentative, are obligaţia de a-şi asuma o atitudine civică unitară în ce priveşte evenimentele din Ucraina care durează de mai bine de două luni. În detrimentul aspiraţiilor proeuropene fireşti ale comunităţilor istorice şi autohtone româneşti din Ucraina, conducerea UICRU nu a avut, până în aceste clipe, o luare de poziţie unitară şi publică, asumându-şi doar punctul de vedere al partidului de guvernământ din Ucraina - Partidul Regiunilor", se arată în scrisoare.
Semnatarii consideră drept o lipsă de responsabilitate faptul că nu au fost consultate organizaţiile-membre ale UICRU şi reprezentanţii delegaţi ai acestora, în ce priveşte schimbarea vectorului politic al statului din preajma Summit-ului de la Vilnius, ceea ce va îndepărta şi mai mult românitatea din Ucraina de arealul spiritual, identitar şi cultural firesc al românilor, situat în centrul Europei.
În aceste condiţii, reprezentanţii mediului asociativ românesc din Sudul Basarabiei, solicită retragerea votului acordat de deputatul Ion Popescu, reprezentant al Uniunii Interregionale Comunitatea Românească din Ucraina în favoarea adoptării pachetului legislativ "Oliinyk-Kolesnicenko" considerat controversat şi antidemocratic şi susţinerea necondiţionată de UICRU, prin preşedintele acesteia, deputat în parlamentul ucrainean, a parcursului european al poporului Ucrainei şi a semnării într-o perioadă cât mai apropiată a Acordului de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană.
"În scop de nealterare ulterioară a imaginii comunităţilor româneşti din Ucraina, în perspectiva soluţionării paşnice a diferendelor dintre diversele categorii de protestatari şi autorităţi, considerăm a fi oportună ieşirea domnului deputat Ion Popescu din facţiunea parlamentară a Partidului Regiunilor, ca şi reprezentant al Uniunii Interregionale Comunitatea Românească din Ucraina", se mai arată în scrisoare.
Cei trei semnatari arată că, în caz contrar, vor iniţa procedura de ieşire din componenţa UICRU.
Scrisoarea este semnată de Petru Şchiopu, preşedinte al Societăţii Ecologice "IALPUG" din raionul Ismail, membru fondator UICRU, Nicolae Moşu, preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale "Valul lui Traian" a românilor din raionul Tatarbunar, membru fondator UICRU şi Anatol Popescu, preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale "Basarabia" a românilor din regiunea Odesa, membru al Senatului UICRU din partea comunităţii româneşti din regiunea Odesa.
În regiunea Cernăuţi, Consiliul Poporului, constituit din manifestanţii antiguvernamentali din regiune, a cerut membrilor Partidului Regiunilor din consiliile locale să părăsească această formaţiune politică pentru a nu legitima acţiunile antidemocratice ale acestei formaţiuni.
Într-un comunicat al Consiliului Poporului din Cernăuţi, publicat de site-ul bukinfo.com.ua se arată că printre membrii din consiliile locale aparţinând Partidului Regiunilor din regiunea Cernăuţi sunt persoane cunoscute şi respectate în Bucovina şi care au intrat în rândurile Partidului Regiunilor pentru diverse motive şi circumstanţe.
În comunicat se face apel cu speranţă ca aceştia să aibă curajul şi conştiinţa să părăsească această formaţiune politică ce a evoluat "de la un partid politic într-un grup criminal care a uzurpat prin mijloace neconstituţionale toată puterea în ţară".
Totodată, se menţionează că Partidul Regiunilor a adus Ucraina în cea mai mare şi mai dramatică criză socială şi politică din întreaga perioadă de independenţă a ţării şi că nu numai că nu a acţionat pentru a rezolva criza şi a îmbunătăţi procesul de conversie a unui stat democratic axat pe integrarea în Uniunea Europeană, ci întreaptă ţara spre un nou imperiu totalitar cu centrul la Moscova.
În comunicat se mai arată că datoria morală de astăzi a membrilor din consiliile locale din Partidul Regiunilor este de a părăsi rândurile acestei formaţiuni, fiind singura decizie corectă, singurul mod în care aceşti membri ai Partidului Regiunilor pot fi reabilitaţi în ochii societăţii care doreşte ca Ucraina să fie un popor democratic, dezvoltat, şi nu unul oprimat de regimurile eur-asiatice.
"Este datoria civică a fiecăruia să fie cu poporul său pentru a lupta împreună pentru independenţă şi libertate pentru Ucraina", se mai arată în comunicat.
Potrivit paginii on-line a ziarului "Zorile Bucovinei", în zece regiuni din Ucraina activiştii au ocupat clădirile Administraţiilor şi Consiliilor Regionale, formând Consiliile Poporului care au preluat conducerea în aceste zone. Astfel, după exemplul noilor organe din regiunile Ternopil şi Ivano-Frankivsk, Consiliile Poporului din regiunile Cernăuţi şi Lviv au adoptat hotărârea privind interzicerea pe aceste teritorii a activităţii Partidului Regiunilor şi Partidului Comunist şi folosirea simbolurilor lor.
Aceeaşi sursă susţine că la şedinţa Consiliului Poporului din regiunea Cernăuţi s-a format Consiliul executiv, Biroul anticorupţie şi Consiliul obştesc de experţi şi că a început procesul înfiinţării consiliilor poporului în raioanele şi localităţile din regiune.
Autorităţile ucrainene au ameninţat luni că vor decreta starea de urgenţă, după ce manifestaţii de la Kiev au preluat controlul asupra Ministerului Justiţiei, iar protestele iau amploare în regiunile din ţară, în pofida propunerii făcute opoziţiei de a conduce Guvernul.