TENSIUNI ÎN CRIMEEA. NATO cere Rusiei retragerea trupelor. Merkel anunţă că Putin acceptă dialogul
UCRAINA. Trupele proruse din Crimeea au înconjurat trei baze militare ucrainene, în încercarea de a elimina orice punct de rezistenţă, de a prelua total controlul peninsulei şi de a pune o presiune suplimentară pe umerii noilor autorităţi de la Kiev. Kievul a acuzat Moscova că "a declarat război" Ucrainei şi a anunţat că, în vreme ce se pregăteşte să facă faţă intervenţiei militare ruse, aşteaptă totuşi ajutor extern. NATO a cerut retragerea trupelor ruse, iar Washingtonul a ameninţat chiar cu izolarea economică şi excluderea Rusiei din G8, această propunere pare să se lovească însă de reticenţa Germaniei. Germania este totuşi, prin cancelarul Angela Merkel, cea care a reuşit să îl convingă pe Putin să accepte iniţierea unui dialog.
UCRAINA UPDATE: Secretarul de Stat american, John Kerry, se va deplasa marţi la Kiev, cu scopul de a-şi arăta sprijinul pentru autorităţile interimare ucrainene, în contextul în care trupele ruse deţin controlul total asupra Crimeei, au anunţat duminică oficiali americani, relatează AFP.
Într-un comunicat, Departamentul de Stat a anunţat că John Kerry se va deplasa marţi în capitala Ucrainei.
"Pe 4 martie, la Kiev, secretarul de Stat Kerry se va întâlni cu reprezentanţii noului Guvern ucrainean, liderii (Parlamentului) şi membri ai societăţii civile", a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.
În Ucraina, şeful diplomaţiei americane "va reafirma sprijinul puternic al Statelor Unite pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei", potrivit comunicatului.
Pe de altă parte, oficiali ai administraţiei preşedintelui Barack Obama au afirmat, în cursul unei conversaţii telefonice, că Moscova a încheiat operaţiunile de preluare a controlului asupra Crimeei, o peninsulă din sudul Ucrainei unde staţionează flota rusă la Marea Neagră.
"Nu există nicio îndoială asupra faptului că ei ocupă Crimeea. Ei îşi sporesc prezenţa militară şi se stabilesc" pe peninsula ucraineană, a spus un diplomat american.
UCRAINA UPDATE: Explozii s-ar fi auzit în Simferopol, Crimeea, anunţă The Guardian şi BBC, în vreme ce contul de Facebook al "Rezistenţei" din Kiev, EuromaidanPR, care citează pravda.com.ua, precizează că baza militară ucraineană din Belbek ar fi fost capturată aproape în întregime de trupele ruse.
Informaţiile nu au fost confirmate oficial deocamdată.
UCRAINA UPDATE: Vladimir Putin a acceptat o propunere a cancelarului Angela Merkel privind crearea unui "grup de contact" pentru a "începe un dialog" în privinţa Ucrainei, a anunţat duminică Guvernul german, după o convorbire telefonică a cancelarului german cu preşedintele rus, relatează AFP.
"Preşedintele Putin a acceptat propunerea cancelarului de a stabili imediat o misiune de anchetă şi un grup de contact, eventual sub conducerea OSCE, pentru începerea unui dialog politic", potrivit unui comunicat al Guvernului german.
În cursul conversaţiei telefonice, care a avut loc duminică seara, cancelarul german i-a "reproşat preşedintelui rus că a încălcat dreptul internaţional prin intervenţia rusă, inacceptabilă, în Crimeea", potrivit acestui comunicat.
Merkel i-a mai reproşat încălcarea Memorandumului de la Budapesta, adoptat în 1994, în care Rusia s-a angajat să respecte independenţa şi suveranitatea Ucrainei în fontierele existente.
Cancelarul german i-a cerut din nou lui Putin să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit comunicatului.
UCRAINA UPDATE: Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a cerut Rusiei, după reuniunea de urgenţă a ambasadorilor statelor membre ale Alianţei Nord Atlantice, să deescaladeze situaţia, să îşi respecte angajamentele internaţionale şi să îşi retragă trupele în baze.
UCRAINA UPDATE: Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, s-a arătat sceptic, duminică, în privinţa unei eventuale excluderi a Rusiei din G8, pledând în favoarea calmării situaţiei în Ucraina, relatează AFP.
"Formatul G8 este singurul în care noi, occidentalii, vorbim direct cu Rusia. Ar trebui, într-adevăr, să sacrificăm acest format?", a declarat Steinmeier, într-o intervenţie la postul public german de televiziune ARD.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cancelarul german, Angela Merkel, au purtat o conversaţie telefonică, duminică, pe tema evoluţiei situaţiei din Crimeea, în sudul Ucrainei, anunţă site-ul Preşedinţiei Federaţiei Ruse.
În cursul discuţiei telefonice, Angela Merkel şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu evoluţia situaţiei în Crimeea.
În schimb, Vladimir Putin a atras atenţia asupra ameninţării prezentate de către forţele ultranaţionaliste ucrainene, "care pun în pericol viaţa şi interesele cetăţenilor ruşi şi populaţiei vorbitoare de limbă rusă" din Ucraina, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Preşedintele rus i-a semnalat cancelarului german că "măsurile luate de Rusia sunt adecvate" situaţiei din prezent.
Putin şi Merkel au convenit să continue consultările atât la nivel bilateral, cât şi în format extins în vederea normalizării crizei ucrainene, anunţă Kremlinul.
UCRAINA UPDATE: Amiralul Denis Berezovski, comandantul Forţelor Navale ucrainene, numit în funcţie de Administraţia proeuropeană de la Kiev, a anunţat duminică seara că se supune ordinelor autorităţilor proruse din Crimeea, relatează AFP.
Amiralul Denis Berezovski a făcut acest anunţ în cursul unei conferinţe de presă organizate la sediul Statului Major al Flotei ruse din Sevastopol. Amiralul Berezovski a fost numit vineri la comanda Forţelor Navale ucrainene de către preşedintele interimar proeuropean Oleksandr Turcinov.
Procurorul general al Ucrainei a început anchetarea lui Berezovschi pentru "înaltă trădare", potrivit agenţiei Interfax.
UCRAINA UPDATE: Ucraina intenţionează să se apere de "agresiunea" militară rusă, dar va avea nevoie de susţinere din partea altor ţări, afirmă ambasadorul ucrainean la Naţiunile Unite, Iuri Sergheiev, citat de CNN.
În urmă cu câteva ore, noua Administraţie interimară proeuropeană de la Kiev anunţa că va cere ajutorul Statelor Unite şi Marii Britanii pentru garantarea securităţii Ucrainei.
În plus, Ucraina a cerut trimiterea imediată a unei misiuni internaţionale pentru evaluarea situaţiei din Crimeea, precum şi asistenţă pentru protejarea obiectivelor nucleare.
UCRAINA UPDATE: Mitinguri pro-Kiev au fost organizate în mai multe oraşe ucrainene şi mulţi ucraineni s-au prezentat la birourile de recrutare pentru a participa la o eventuală mobilizare.
Un miting a avut loc şi la Moscova, unde zeci de mii de oameni, unii dintre ei îmbrăcaţi în uniforme din Cel de-Al Doilea Război Mondial, au manifestat pentru susţinerea Rusiei şi a acţiunilor Rusiei în Ucraina.
Tot la Moscova au ieşit în stradă, mult mai puţini, şi manifestanţi împotriva acţiunii Rusiei. Ei au fost rapid ridicaţi de forţele de ordine.
UCRAINA UPDATE: Kievul a decis să retragă navele Pazei de Coastă din porturile Sevastopol şi Kerci, pentru a le reloca la Odesa şi Mariupol, în faţa presiunii exercitate de navele ruse care patrulează în zonă.
UCRAINA UPDATE: Secretarul american de Stat, John Kerry, a ameninţat Rusia cu sancţiuni care o vor izola economic. Totodată, Kerry a subliniat că Moscova ar putea fi exclusă din G8, grupul statelor puternic industrializate.
UCRAINA UPDATE: Ucraina şi-a închis spaţiul aerian pentru avioanele militare.
UCRAINA UPDATE: Trupe ruse au înconjurat, duminică, trei unităţi militare ucrainene din regiunea autonomă prorusă Crimeea, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate ucrainene citate de CNN.
Arhiepiscopul ucrainean Clement s-a aşezat în faţa unei baze militare înconjurate de trupele ruse, pentru "a-şi proteja oamenii". FOTO The Guardian:
Potrivit surselor citate de CNN, militarii ruşi le cer celor ucraineni să se predea fără a opune rezistenţă.
Guardian scrie că la baza militară ucraineană Perevalne, tensiunile sunt maxime. Militarii ucraineni se află în interiorul bazei, au adus un blindat în faţa porţii şi au anunţat că nu au de gând să cedeze.
În urma unei scurte negocieri, militarii ruşi au precizat la rândul lor că nu vor încerca să intre în baza militară deocamdată.
Trupele ucrainene sunt în stare de alertă şi, în principiu, în lipsa unui ordin ulterior, trebuie să deschidă focul în cazul în care sunt atacate.
Şi BBC oferă o fotografie cu trupele ruseşti din Crimeea care au ocupat poziţii strategice în jurul bazelor unităţilor ucrainene:
UCRAINA UPDATE: Ucraina a decis închiderea spaţiului aerian pentru aeronavele militare, în contextul ameninţărilor Rusiei cu o intervenţie militară, informează site-ul publicaţiei Kyiv Post.
Ordinul a fost dat de preşedintele interimar proeuropean Oleksandr Turcinov.
UCRAINA UPDATE: Alianţa Nord-Atlantică cere Rusiei să înceteze activităţile militare în Ucraina, avertizând că operaţiunile ruse reprezintă "o ameninţare pentru pacea şi securitatea Europei".
UCRAINA UPDATE: Administraţia interimară proeuropeană de la Kiev a început mobilizarea trupelor, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în contextul semnalelor privind o intervenţie militară rusă în regiunea autonomă prorusă Crimeea, informează CNN.
Premierul interimar ucrainean, Arseni Iaţeniuk, cere Rusiei să retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei, considerând acţiunile Moscovei drept o "declaraţie de război" şi avertizând că există riscul unui "dezastru".
"Este o alertă roşie. Nu este doar o ameninţare; ceea ce face Rusia este o declaraţie de război faţă de Ucraina", a spus Arseni Iaţeniuk, citat de AFP.
"Îi cerem preşedintelui Vladimir Putin să retragă trupele din Ucraina", a avertizat şeful Guvernului proeuropean de la Kiev.
UCRAINA UPDATE: Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat pe contul său de Twitter că i-a convocat pe cei 28 de ambasadori ai ţărilor membre ale Alianţei la o reuniune de urgenţă duminică, la Bruxelles, pentru a discuta pe marginea "situaţiei grave din Ucraina", relatează AFP.
"Aliaţii din cadrul NATO se vor consulta pe marginea situaţiei grave din Ucraina. Consiliul Nord-Atlantic se va reuni mâine, urmat de o Comisie NATO-Ucraina", a anunţat el.
UCRAINA UPDATE: Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au purtat o conversaţie la telefon, sâmbătă, pe tema crizei din Ucraina, potrivit unui oficial american.
Vladimir Putin a evocat "ameninţarea reală care există la adresa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ruşi din teritoriul Ucrainei", dar şi "faptele infracţionale ale ultranaţionaliştilor sprijiniţi de actuala autoritate de la Kiev, anunţă un comunicat al Kremlinului.
În cursul conversaţiei telefonice, care a durat 90 de minute, preşedintele american l-a îndemnat pe omologul său rus să-şi retragă forţele din Crimeea şi l-a avertizat în privinţa unei izolări a Rusiei pe scena internaţională. Citeşte mai mult AICI
UCRAINA UPDATE: Preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a plasat armata în stare de alertă, pe fondul ameninţărilor Rusiei cu o intervenţie militară, iar măsurile de securitate la obiectivele strategice, inclusiv la centralele nucleare, au fost sporite, informează AFP.
Turcinov a făcut acest anunţ după o reuniune de urgenţă a Consiliului pentru securitatea naţională.
"Am dat ordin de a pune armata în stare de aletă, de a consolida apărarea centralelor nucleare, aeroporturilor şi punctelor strategice", a declarat Oleksandr Turcinov în cadrul unei conferinţe de presă.
"Suntem convinşi că Rusia nu va lansa intervenţia, deoarece aceasta ar însemna război şi încheierea relaţiilor între cele două ţări", a declarat la rândul său premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk.
Şeful Guvernului ucrainean a declarat că a purtat o discuţie la telefon cu omologul său rus Dmitri Medvedev în cursul căreia a solicitat ca Rusia "să-şi întoarcă în cazărmi forţele de la Marea Neagră pentru a calma situaţia".
UCRAINA UPDATE: Polonia a solicitat sâmbătă seară convocarea de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic, motivând că se simte ameninţată de o eventuală intervenţie a Rusiei în Ucraina, a anunţat preşedintele Bronislaw Komorowski.
"Polonia a solicitat NATO convocarea de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic, în virtutea articolului IV al Tratatului de la Washington (...), deoarece ne simţim ameninţaţi de o eventuală intervenţie militară rusă în teritoriul Ucrainei", a declarat Komorowski, citat de site-ul oficial al Preşedinţiei Poloniei.
UCRAINA UPDATE: Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a lansat un apel la calm şi la reluarea dialogului pentru rezolvarea crizei din Ucraina, în contextul reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate după ce Rusia a ameninţat cu o intervenţie militară, informează AFP.
"Domnul Ban face apel la restabilirea imediată a calmului şi a dialogului între toate părţile implicate pentru soluţionarea actualei crize", a declarat Martin Nesirky, purtătorul de cuvânt al secretarului general ONU.
Ban Ki-moon urmează să discute prin telefon cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Putin a cerut şi a primit aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până la "normalizarea" situaţiei. "Din cauza situaţiei extraordinare din Ucraina şi a ameninţărilor la adresa cetăţenilor ruşi, trupe ruse vor fi desfăşurate în Ucraina. Domnul Putin a cerut Consiliului Federaţiei să autorizeze utilizarea forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei până la normalizarea situaţiei politice din această ţară", a comunicat Kremlinul.
UCRAINA UPDATE: Demonstranţii pro-Kiev din Harkov, unde trăieşte o importantă comunitate rusofonă, au fost bătuţi şi forţaţi să îngehuncheze de către demonstraţii pro-ruşi, potrivit informaţiilor citate de The Guardian. O fotografie postată pe Twitter de activişti locali surprinde scena dramatică:
UCRAINA UPDATE: Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat că aliaţii continuă să se coordozene şi a cerut Rusiei să respecte suveranitatea Ucrainei.
"Există o nevoie urgentă pentru detensionarea situaţiei în Crimeea. Aliaţii NATO continuă să se coordoneze îndeaproape. Rusia trebuie să respecte suveranitatea Ucrainei, inclusiv în ceea ce priveşte mişcarea de trupe pe teritoriul Ucrainei", a declarat Rasmussen, potrivit unui comunicat citat de Reuters.
UCRAINA UPDATE: Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului Rusiei, îi cere preşedintelui Vladimir Putin retragerea ambasadorului rus din Statele Unite, pe fondul situaţiei tensionate din Ucraina.
Pe de altă parte, unii oficiali ruşi se opun unei astfel de măsuri.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a luat încă nicio decizie privind utilizarea forţei militare în Ucraina, declară purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de AFP.
"Aprobarea unei eventuale intervenţii militare în Ucraina este punctul de vedere al Consiliului Federaţiei. Dar preşedintele este cel care decide. Deocamdată, nu a luat nicio decizie în acest sens", a afirmat Dmitri Peskov.
UPDATE UCRAINA: Decizia Parlamentului Rusiei reprezintã o "ameninţare potenţial gravã" la adresa suveranităţii Ucrainei, apreciază ministrul britanic de Externe, William Hague, citat de AFP.
"Sunt foarte preocupat de escaladarea tensiunilor în Ucraina şi de hotărârea Parlamentului rus de a autoriza o intervenţie militară pe teritoriul Ucrainei", afirmă Hague.
"Această decizie reprezintă o ameninţare potenţial gravă pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială ale Ucrainei", a precizat şeful diplomaţiei britanice.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a reiterat "preocuparea" pentru situaţia din Ucraina şi a discutat prin telefon cu premierul interimar ucrainean Arseni Iaţeniuk.
UCRAINA UPDATE: Vitali Kliciko, unul dintre principalii lideri politici proeuropeni de la Kiev, solicită Parlamentului să decreteze mobilizarea generală în contextul ameninţărilor privind o intervenţie militară a Rusiei.
Consiliul Federaţiei Ruse, Camera superioară a Parlamentului, a aprobat solicitarea preşedintelui Vladimir Putin pentru o eventuală intervenţie militară în Ucraina.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut aprobarea Consiliului Federaţiei pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până la normalizarea situaţiei.
"Din cauza situaţiei extraordinare din Ucraina şi a ameninţărilor la adresa cetăţenilor ruşi, trupe ruse vor fi desfăşurate în Ucraina. Domnul Putin a cerut Consiliului Federaţiei să autorizeze utilizarea forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei până la normalizarea situaţiei politice din această ţară", informează un comunicat al Kremlinului.
UCRAINA UPDATE: România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, fără acordul acesteia şi în afara acordurilor bilaterale şi a notificărilor ucrainene deja existente, poate fi considerată o agresiune la adresa Ucrainei, potrivit unui mesaj al preşedintelui Traian Băsescu. Citeşte mesajul preşedintelui Băsescu AICI.
UCRAINA UPDATE: Administraţia Barack Obama analizează "posibilele costuri" pe care le-ar avea pentru Rusia o intervenţie militară în Ucraina, avertizează un oficial de rang înalt de la Casa Albă, citat de NBC News.
"Monitorizăm îndeaproape situaţia, ne consultăm cu partenerii noştri şi analizăm posibilele costuri de care a vorbit preşedintele Obama ieri", a declarat oficialul de la Casa Albă.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avertizat Rusia că o intervenţie militară în Ucraina va avea "costuri", fiind "profund destabilizatoare" pentru regiune.
UCRAINA UPDATE: Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până la normalizarea situaţiei.
Consiliul Federaţiei Ruse, Camera superioară a Parlamentului, a aprobat solicitarea.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut aprobarea Consiliului Federaţiei pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până la normalizarea situaţiei.
"Din cauza situaţiei extraordinare din Ucraina şi a ameninţărilor la adresa cetăţenilor ruşi, trupe ruse vor fi desfăşurate în Ucraina. Domnul Putin a cerut Consiliului Federaţiei să autorizeze utilizarea forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei până la normalizarea situaţiei politice din această ţară", informează un comunicat al Kremlinului.
CNN arată imagini cu o coloană de tancuri ruseşti în Sevastopol, Ucraina:
UCRAINA UPDATE: Comandanţii armatei ucrainene şi şefii serviciilor de securitate au fost convocaţi, sâmbătă după-amiază, pentru o reuniune de urgenţă în contextul în care Rusia pregăteşte o intervenţie militară în Crimeea, informează CNN.
Reuniunea, convocată de Administraţia interimară proeuropeană de la Kiev, intervine în contextul în care preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până la normalizarea situaţiei.
"Din cauza situaţiei extraordinare din Ucraina şi a ameninţărilor la adresa cetăţenilor ruşi, trupe ruse ar putea fi desfăşurate în Ucraina. Domnul Putin a cerut Consiliului Federaţiei să autorizeze utilizarea forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei până la normalizarea situaţiei politice din această ţară", informează un comunicat al Kremlinului.
UCRAINA UPDATE: Zeci de persoane au fost rănite, sâmbătă, în oraşul Harkiv, în estul Ucrainei, în cursul unei manifestaţii proruse care a degenerat în atacarea sediului administraţiei regionale, informează AFP.
Violenţele au izbucnit în cursul unui miting prorus la care participă aproximativ 20.000 de oameni.
Circa 300 de manifestanţi au atacat sediul administraţiei regionale, întâmpinând rezistenţă din partea forţelor de ordine.
O demonstraţie pro-rusă cu mii de participanţi a avut loc şi la Odessa.
Între timp, trupele ruseşti se deplaseaz în oraşul Balaclava din Crimeea. FOTO:
UCRAINA UPDATE: Premierul din Crimeea, Serghei Aksionov, confirmă că în regiunea autonomă ucraineană prorusă operează militari ruşi, explicând că trupele ruse protejează obiective strategice, informează site-ul agenţiei RIA Novosti.
"Am stabilit să cooperăm cu Flota rusă de la Marea Neagră pentru protejarea obiectivelor de importanţă vitală", a explicat Serghei Aksionov.
Aproximativ 6.000 de militari ruşi au fost trimişi în Peninsula Crimeea, estimează Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce Moscova susţine că mobilizarea trupelor este în concordanţă cu acordurile militare cu Kievul.
Sâmbătă dimineaţă, Serghei Aksionov l-a sunat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-i cere să restabilească "pacea şi calmul" în această provincie prorusă.
UCRAINA UPDATE: Preşedintele Ucrainei, Olexandr Turcinov, a publicat sâmbătă un decret prin care nu îl recunoaşte pe noul premier al regiunii autonome Crimeea, informează AFP.
"Numirea noului premier din Crimeea a avut loc prin încălcarea legilor ucrainene", a argumentat Turcinov.
"Guvernul Ucrainei şi alte organisme ale puterii nu trebuie să îl considere pe Serghei Aksionov reprezentant legitim al puterii din Crimeea", a spus preşedintele interimar al Ucrainei.
Aksionov a fost desemnat premier al regiunii Crimeea joi, de Parlamentul regional, aflat sub controlul unui comando prorus.
The Guardian scrie că tensiunile au explodat şi la Harkov şi Doneţk, în estul Ucrainei, unde trăiesc numeroşi etnici ruşi. La Harkov, demonstranţi pro-ruşi au intrat în sediul guvernului regional. Focuri de armă s-ar fi auzit la Doneţk, unde a fost organizată o demonstraţie pro-rusă. Informaţiile nu au fost confirmate oficial, deocamdată.
UCRAINA UPDATE: Rusia ar putea trimite militari în regiunea autonomă ucraineană Crimeea pentru garantarea securităţii Flotei ruse şi a cetăţenilor ruşi din această zonă prorusă situată în sudul Ucrainei, anunţă preşedintele Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, citat de AFP.
"Pentru a răspunde solicitării Guvernului din Crimeea, este posibil, în această situaţie, să trimitem un contingent limitat pentru garantarea securităţii Flotei de la Marea Neagră şi a cetăţenilor ruşi care trăiesc în Crimeea", a declarat Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei Ruse.
"Decizia îi aparţine preşedintelui Vladimir Putin", a precizat Matvienko.
Noul premier al regiunii autonome ucrainene Crimeea, Serghei Aksionov, l-a sunat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-i cere să restabilească "pacea şi calmul" în această provincie prorusă.
Cu puţin timp în urmă, Duma de Stat din Rusia, Camera inferioară a Parlamentului, i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să adopte măsuri pentru protejarea, "prin toate mijloacele", a locuitorilor regiunii autonome proruse Crimeea.
UCRAINA UPDATE: Cartierul general al Pazei de Coastă ucrainene din Portul Sevastopol a fost atacat de aproximativ 300 de indivizi înarmaţi care susţin că sunt militari ruşi.
"Are loc o tentativă de ocupare a cartierului general al Pazei de Coastă din Sevastopol. Toate navele sunt în alertă", precizează instituţia, conform AFP.
Agresorii susţin că au primit ordin de la ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, să ocupe unitatea militară.
UCRAINA UPDATE: Rusia ar putea trimite militari în regiunea autonomă ucraineană Crimeea pentru garantarea securităţii Flotei ruse şi a cetăţenilor ruşi din această zonă prorusă situată în sudul Ucrainei, anunţă preşedintele Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, citat de AFP.
"Pentru a răspunde solicitării Guvernului din Crimeea, este posibil, în această situaţie, să trimitem un contingent limitat pentru garantarea securităţii Flotei de la Marea Neagră şi a cetăţenilor ruşi care trăiesc în Crimeea", a declarat Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei Ruse.
"Decizia îi aparţine preşedintelui Vladimir Putin", a precizat Matvienko.
Noul premier al regiunii autonome ucrainene Crimeea, Serghei Aksionov, l-a sunat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-i cere să restabilească "pacea şi calmul" în această provincie prorusă.
Cu puţin timp în urmă, Duma de Stat din Rusia, Camera inferioară a Parlamentului, i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să adopte măsuri pentru protejarea, "prin toate mijloacele", a locuitorilor regiunii autonome proruse Crimeea.
UCRAINA UPDATE: Duma de Stat din Rusia, Camera inferioară a Parlamentului de la Moscova, îi cere preşedintelui Vladimir Putin să adopte măsuri pentru protejarea, "prin toate mijloacele", a locuitorilor regiunii autonome proruse Crimeea, situată în sudul Ucrainei, relatează AFP.
"Deputaţii îi cer preşedintelui să ia măsuri pentru stabilizarea situaţiei şi pentru protejarea populaţiei de situaţia arbitrară şi de violenţele din Crimeea", a declarat Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei de Stat.
UCRAINA UPDATE: Noul premier din Crimeea, Serghei Aksionov, a decis organizarea pe 30 martie a referendumului privind statutul regiunii autonome proruse, informează BBC.
Iniţial, Parlamentul din Crimeea stabilise plebiscitul pe 25 mai.
Parlamentul din Crimeea a explicat că referendumul vizează "îmbunătăţirea statutului autonomiei regionale şi extinderea competenţelor".
"Potrivit principiilor care stau la baza democraţiei, plenul Parlamentului Crimeei consideră că singura cale de ieşire din situaţie este recurgerea directă la popor. Suntem încrezători că doar organizând un referendum pe tema îmbunătăţirii statutului autonomiei şi extinderea competenţelor sale, crimeenii vor putea să determine viitorul autonomiei ei înşişi, fără presiuni externe", a declarat Oksana Korniciuk, secretarul de presă al Parlamentului. Ca urmare a "preluării neconstituţionale a puterii în Ucraina de către naţionalişti radicali susţinuţi de bande înarmate", pacea şi ordinea în Crimeea sunt "sub ameninţare", a subliniat ea.
UCRAINA UPDATE: Aproximativ 6.000 de militari ruşi au fost trimişi în Peninsula Crimeea, estimează Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce Moscova susţine că mobilizarea trupelor este în concordanţă cu acordurile militare cu Kievul.
Zeci de indivizi cu cagule şi având arme automate au ocupat poziţii, sâmbătă dimineaţă, în jurul Parlamentului regiunii autonome ucrainene Crimeea, în Simferopol, informează AFP.
Două mitraliere au fost instalate pentru apărarea sediului Parlamentului regional.
Clădirea Parlamentului regiunii Crimeea se află de două zile sub controlul unui grup de comando prorus.
Moscova a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că oameni înarmaţi "din Kiev" au încercat să preia controlul asupra Ministerului de Interne din Crimeea, dar că unităţile de auto-apărare au împiedicat această acţiune. "Această tentativă confirmă intenţia cercurilor politice de la Kiev de a destabiliza situaţia din Peninsulă", a precizat un comunicat al Ministerului de Externe rus.
UCRAINA UPDATE: Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a dat asigurări sâmbătă că Ucraina refuză să răspundă "prin forţă" provocărilor Rusiei, care ar fi mobilizat militari pe teritoriul regiunii autonome Crimeea, informează AFP.
"Prezenţa inadecvată a militarilor ruşi în Crimeea este o provocare, dar tentativele de a face Ucraina să reacţioneze prin forţă au eşuat", a declarat Iaţeniuk.
Kievul denunţă o "invazie rusă" în Peninsula Crimeea, o regiune rusofonă din sudul Ucrainei.
UCRAINA UPDATE: Rusia avertizează că nu va ignora solicitarea de asistenţă formulată de noul premier al regiunii autonome ucrainene Crimeea, conform unuui comunicat al Kremlinului.
"Rusia nu va ignora această solicitare", a declarat un oficial din cadrul Preşedinţiei Rusiei, citat de RIA Novosti.
Conform AFP, noul premier al regiunii autonome ucrainene Crimeea, Serghei Aksionov, l-a sunat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-i cere să restabilească "pacea şi calmul" în această provincie prorusă.
UCRAINA UPDATE: Preşedintele american Barack Obama a avertizat Rusia că orice intervenţie militară în Crimeea "va avea un cost". Obama a anunţat că SUA susţin suveranitatea şi integritatea Ucrainei.
UCRAINA UPDATE: Preşedintele interimar al Ucrainei i-a cerut lui Putin să înceteze "agresiunea" din Crimeea
Preşedintele interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, i-a cerut vineri preşedintelui rus, Vladimir Putin, "să înceteze imediat agresiunea nedisimulată şi să-şi retragă militarii din Crimeea".
"Mă adresez în mod personal preşedintelui Putin pentru a-i cere să înceteze imediat agresiunea nedisimulată şi să-şi retragă militarii din Crimeea", a declarat Oleksandr Turcinov.
El a denunţat o provocare a Moscovei.
"Rusia a trimis trupe în Crimeea. Ea a ocupat Parlamentul şi Guvernul din Crimeea şi încearcă de asemenea să preia controlul asupra mijloacelor de comuncaţii (...). Ea trebuie să înceteze imediat această provocare şi (...) să lucreze exclusiv în cadrul acordurilor semnate", a subliniat preşedintele interimar ucrainean.
El a făcut referire la acordul încheiat în 1997 între Kiev şi Moscova, care reglementează statutul flotei ruse la Marea Neagră.
UCRAINA UPDATE. Rusia a admis, în cele din urmă, că trupele sale au intrat în Crimeea, notează The Daily Telegraph.
Ministerul de Externe de la Moscova a precizat, într-un comunicat de presă, că unităţi de blindate de la o bază a Flotei de la Marea Neagră, aflată lângă Sevastopol, au intrat în Crimeea pentru a proteja poziţiile flotei.
Mişcările trupelor au loc conform acordului bilateral cu Ucraina, privind staţionarea flotei, a precizat ministerul.
Moscova a mai precizat că a refuzat o solicitare a Kievului privind demararea unor consultări bilaterale pe tema evenimentelor din Crimeea, deoarece acestea sunt "rezultatul proceselor politice interne din Ucraina".
UCRAINA UPDATE: Peste 2.000 de militari ruşi au fost transportaţi pe calea aerului la Simferopol, capitala Republicii Autonome Crimeea, în sudul Ucrainei, unde staţionează flota rusă la Marea Neagră, a declarat un oficial de rang înalt ucrainean, citat de AFP.
"Asistăm astăzi la o invazie armată rusă (...). Spaţiul aerian al (Crimeei) este închis din cauza numărului mare de aterizări ale avioanelor şi elicopterelor ruseşti", a declarat reprezentantul preşedintelui ucrainean în Crimeea, Serghei Kuniţân, pentru postul de televiziune ART.
Mai multe elicoptere ruseşti intrând în Crimeea din Rusia ar fi fost surprinse într-o înregistrare video:
El a apreciat că peste 2.000 de militari ruşi au fost transportaţi pe calea aerului pe un aeroport militar în apropiere de Simferopol.
Zborurile prevăzute pentru vineri seară şi sâmbătă dimineaţă în direcţia aeroportului Simferopol, în Crimeea, au fost anulate, din cauza "ultimelor evenimente" de la faţa locului, unde militari neidentificaţi şi civili proruşi patrulează în zona aeroportului, a anunţat o purtătoare de cuvânt de la Kiev.
"Zborurile cu plecare şi cu destinaţia Simferopol prevăzute pentru vineri seară şi sâmbătă dimineaţă sunt anulate", a declarat ea pentru AFP.
UCRAINA UPDATE: Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite va organiza, vineri seară, o reuniune privată urmată de consultări, pe tema crizei din Ucraina, informează AFP.
"Reuniunea va începe la ora 15.00 (22.00, ora României)", a anunţat purtătorul de cuvânt al ONU, Martin Nesirky.
Lituania, care asigură în prezent preşedinţia Consiliului de Securitate ONU, a cerut acestui organism să aibă o reacţie la criza din Crimeea, anunţă şeful diplomaţiei lituaniene. "Am cerut delegaţiei noastre la Naţiunile Unite să se asigure că situaţia din Crimeea va fi introdusă pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate ONU", a declarat Linas Linkevicius.
Oficialul lituanian a recunoscut că vor exista dificultăţi, dat fiind că Rusia deţine drept de veto la Consiliul de Securitate ONU.
"Ceea ce se întâmplă în Crimeea pare a fi o agresiune militară şi o ocupare a regiunii", a apreciat Linkevicius.
Ucraina a acuzat Rusia de "invazie militară", după ce obiective strategice din Crimeea au fost ocupate de persoane înarmate.
UCRAINA UPDATE: Ucraina a denunţat încălcarea spaţiului aerian de către Rusia, cerând revenirea imediată a elicopterelor ruse la baze, conform unui comunicat al Ministerului ucrainean de Externe, relatează AFP.
"Ministerul ucrainean de Externe a protestat, într-o notă trimisă Rusiei, faţă de încălcarea spaţiului aerian ucrainean, cerând revenirea imediată a militarilor şi a elicopterelor în baze", precizează Ministerul de Externe de la Kiev.
Ucraina denunţă nerespectarea de către Rusia a acordului din anul 1997 care stabileşte reguli pentru flota rusă de la Marea Neagră, staţionată în Portul Sevastopol din Crimeea.
Potrivit serviciilor de securitate ucrainene, cel puţin zece elicoptere militare ruse au fost observate vineri în regiunea autonomă ucraineană Crimeea.
UCRAINA UPDATE: Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, face apel la evitarea escaladării crizei din Ucraina, subliniind necesitatea normalizării situaţiei cât mai rapid, conform unui comunicat al Kremlinului, citat de AFP.
În cursul unor conversaţii telefonice cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu premierul britanic David Cameron şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, Putin a precizat că este "extrem de important să se evite escaladarea violenţelor şi să se ajungă la o normalizare a situaţiei din Ucraina cât mai curând posibil", precizează Kremlinul.
La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a transmis secretarului de Stat american, John Kerry, că Rusia este pregătită "să se implice pentru facilitarea tranziţiei economice în Ucraina".
UCRAINA UPDATE: Aeroporturile din Crimeea, unde patrulau proruşi înarmaţi, se află sub controlul autorităţilor centrale ucrainene, a declarat vineri, la Kiev, Andrii Parubii, directorul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, relatează AFP.
"A existat o tentativă de preluare a controlului asupra unor aeroporturi de la Sevastopol, dar ele se află, acum, sub controlul forţelor de securitate ucrainene", a declarat Parubii.
UCRAINA UPDATE: Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici a organizat vineri o conferinţă de presă în care a vorbit şi despre situaţia din Crimeea.
"Tot ceea ce se întâmplă în Crimeea este o reacţie absolut naturală faţă de o lovitură de stat a unor bandiţi, la Kiev o mână de radicali a uzurpat puterea".
"În calitate de preşedinte al Ucrainei, vreau să declar că Crimeea trebuie să rămână în cadrul statului ucrainean, păstrând o autonomie largă", a spus Ianukovici.
UCRAINA. "Consider ceea ce se întâmplă drept o invazie armată şi o ocupaţie. Care încalcă toate acordurile şi normele internaţionale", scrie el pe pagina sa de Facebook. "Este o provocare directă pentru o baie de sânge armată pe teritoriul unui stat suveran. Aceasta nu mai ţine de competenţele Ministerului de Interne. Aceasta ţine de compentenţa consiliului de securitate şi de apărarea naţională".
Potrivit lui, "unităţi armate ale flotei ruse blochează" aeroportul din Belbek, situat în apropiere de Sevastopol, în care "se află militari şi grăniceri ucraineni".
"Afară, militari cu trese şi înarmaţi fără semne distinctive, dar care nu îşi ascund apartenenţa. Aeroportul nu funcţionează. (...) Nu există pentru moment confruntări armate", potrivit lui.
La Simferopol, capitala Crimeei, bărbaţi înarmaţi au preluat controlul asupra aeroportului şi "nu disimulează apartenenţa la forţele armate ruse".
Un corespondent al AFP constatase anterior prezenţa unor bărbaţi înarmaţi cu arme kalaşnikov, purtând uniforme fără semne distinctive, în aeroportul din Simferopol, care continua totuşi să funcţioneze. Întrebaţi despre originea lor, ei au refuzat orice comentariu.
Tensiuni maxime în Crimeea
Persoane înarmate neidentificate au preluat controlul, în cursul nopţii de joi spre vineri, asupra aeroportului din Simferopol, în Crimeea, o regiune autonomă a Ucrainei, potrivit agenţiei Interfax, citate de AFP.
Aproximativ 50 de persoane înarmate au preluat controlul, în cursul nopţii, asupra aeroportului, în faţa căruia o mulţime care flutura steaguri ale flotei ruse la Marea Neagă s-a reunit ulterior, conform agenţiei Interfax-Ucraina.
Aceste persoane au sosit la aeroport la bordul a trei camioane fără numere de înmatriculare, potrivit unor martori citaţi de Interfax.
Vineri, la ora 01.50 GMT (03.50, ora României), ei deţineau în continuare controlul asupra aeroportului, potrivit unui martor intervievat de o jurnalistă a AFP.
Joi dimineaţă, un comando prorus a preluat controlul asupra sediilor Parlamentului şi Guvernului din Crimeea, situate în Simferopol. Ei au arborat steagul Rusiei pe faţada Parlamentului.
Câteva ore mai târziu, Parlamentul reunit cu uşile închise în această clădire a votat demiterea Guvernului şi organizarea la 25 mai a unui referendum pe tema statutului regiunii.
Crimeea, în sudul Ucrainei, unde staţionează flota rusă la Marea Neagră, este afectată de tensiuni separatiste.
Populată în majoritate de rusofoni, Crimeea este regiunea uraineană cel mai susceptibilă de a se opune noilor autorităţi de la Kiev, după înlăturarea de la putere a lui Viktor Ianukovici săptămâna trecută.
În cadrul Uniunii Sovietice, această regiune a aparţinut iniţial Rusiei, după care a fost alipită Ucrainei în 1954.
Acţiunea comandoului prorus, care a preluat controlul asupra unor clădiri oficiale, a fost calificată drept "periculoasă şi iresponsabilă" de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, care s-a declarat "extrem de îngrijorat în legătură cu evoluţiile recente din Crimeea" şi a cerut Rusiei să "să nu întreprindă nimic care să poată provoca o escaladare a tensiunii" în criza ucraineană.
Secretarul de Stat american, John Kerry, care a avut o discuţie telefonică joi dimineaţă cu omologul său rus, Serghei Lavrov, a afirmat că Rusia s-a angajat să "respecte integritatea teritorială a Ucrainei".
În cursul acestei discuţii, Moscova a mai oferit asigurări că nu se află în spatele tulburărilor din Crimeea, potrivit lui Kerry.
Ministrul ucrainean interimar de Interne, Arsen Avakov, a anunţat joi că poliţia şi forţele speciale au fost plasate în stare de alertă, "cu scopul de a evita o baie de sânge în rândul populaţiei civile".
La Kiev, preşedintele interimar, Oleksandr Turcinov, a avertizat joi Moscova în privinţa unei eventuale încercări de a da ordin de intervenţie în Ucraina flotei sale de la Sevastopol, în Crimeea. "Mă adresez liderilor militari ai flotei Mării Negre: toţi militarii trebuie să rămână pe teritoriul prevăzut în acorduri. Orice mişcare de trupe armate va fi considerată o agresiune militară", a declarat el.
Rusia a afirmat joi că va respecta acordurile semnate cu Ucraina. "În prezent, toate diviziile şi unităţile asigură activitatea lor cotidiană, inclusiv cea legată de pregătirea pentru lupte. Aceste acte nu prezintă nicio ameninţare. Nu există nicio limitare juridică în acest sens", a declarat ministrul adjunct al Apărării, Anatoli Antonov.