MENIU

Război în Ucraina, ZIUA 5 a invaziei ruse | Rusia anunță că a preluat teritoriul din jurul centralei nucleare Zaporojie - LIVE TEXT

Trupele lui Putin îşi întăresc ATACUL asupra Kievului dinspre sud

Sirenele se aud din nou la Kiev! Este o nouă avertizare de atac aerian în capitala Ucrainei. La Kiev, sunt tensiuni uriașe și la această oră. Oamenii sunt sfătuiți ca în timpul acestor avertizări să se adăpostească în locuri sigure, ferite de eventualele atacuri ale armatei ruse. Evacuarea oamenilor devine imposibilă. Președintele ucrainean i-a spus, aseară, prin telefon, premierului britanic Boris Johnson că următoarele 24 de ore sunt cruciale pentru Ucraina. 

UPDATE 9:20 Ultimul bilanț anunțat de forțele armate ale Ucrainei: 5.300 de soldați ruși uciși, 816 blindate distruse.

UPDATE 9:15 Ministerul rus al Apărării anunță că armata rusă a preluat controlul asupra teritoriului din jurul centralei nucleare Zaporojie. Fondul radioactiv este normal.

Aviația rusă a câștigat dominația în aer pe întreg teritoriul Ucrainei, mai susține ministerul rus al Apărării.

În plus, rușii anunță că au preluat controlul orașelor Berdyansk și Energodar. 

UPDATE: 7:20 Belarus ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a sprijini invazia rusă a țării. Acest lucru este raportat de  Washington Post, citând o sursă de la Casa Albă.

„Este clar că Minsk este acum o „extensie" a Kremlinului", a spus un oficial al administrației Biden.

Armata din Belarus se poate alătura invaziei încă de luni, 28 februarie, a spus o sursă WP.

UPDATE 4:10 Mai multe explozii s-au auzit din dou la Kiev și la Harkov, potrivit Serviciului de stat pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiilor din Ucraina.

„Anterior, totul a fost calm timp de mai multe ore în capitala ucraineană”, a precizat serviciul.

UPDATE 3:50 Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken: "Vom trage Rusia la răspundere pentru invazia sa premeditată, neprovocată şi nejustificată". Ajutorul pentru Ucraina va continua

UPDATE 3:17 Rubla rusească a scăzut, duminică, la un record minim.

A fost o nouă noapte de foc în Ucraina. Forţele armate ruse au demarat o nouă serie de atacuri şi, pentru prima dată în acest război, au detașat arme termobarice în zona Mariupol.

UPDATE 02.40 - Ucrainenii au atacat un convoi militar rus.

UPDATE 02.10 - S-a tras deasupra orașului Nikolayevka.

UPDATE 02.00 - Alerta „nucleară” a lui Putin e din cauza eșecului „intimidarii” lui Zelensky și Occidentului, consideră William Taylor, ambasadorul SUA în Ucraina, potrivit Foxnews.

UPDATE 01.50 - Ucraina susține atacuri reușite cu drone împotriva forțelor ruse. Armata ucraineană a revendicat atacurile reușite cu drone fabricate în Turcia împotriva forțelor ruse. Forțele Armate ale Ucrainei au arătat imagini care arată distrugerea armurii de către o dronă și au spus că aceasta a fost efectuată împotriva unui sistem rus de rachete sol-aer BUK. Valerii Zaluzhnyi, comandantul șef al Forțelor Armate, a declarat că atacul cu drone a avut loc în apropierea orașului Malyn, la 100 de kilometri nord-vest de Kiev.

Ukrainian drone attack. #ukraine #war pic.twitter.com/byH9XUhFCT

— DOSSIER (@MakarczykJerzy) February 27, 2022

UPDATE 01.35 - Continuă invazia rusă. Sunt mai multe operațiuni cu impact asupra aeroporturilor. Au fost distruse mai multe obiective militare și civile. Se dau lupte grele, iar în sprjinul armatei sunt cetățenii.

UPDATE 01.00 - Statul Major al forțelor armate ucrainene a descris drept „o perioadă dificilă” pentru armată, spunând că trupele ruse „continuă să bombardeze în aproape toate direcțiile”.

UPDATE 00.30 Un consilier prezidențial al președintelui ucrainean Vladimir Zelenski a apărut public cu o banderolă galbenă pe braț. Acesta a spus că Mariupol rezistă. La Harkov, potrivit acestuia,  ocupanții ruși au încercat să intre în oraș, dar nu au reușit. El a spus că ar veni 11 nave rusești pe direcția Crimeea. În seara de duminică spre luni, mai multe rachete au fost lansate, dintre care una doborâtă și două neidentificate.

Consilierul prezidențial Alexey Arestovich îi înseamnă pe oameni să lupte alături de armata ucraineană.

UPDATE 00.00 - Pe măsură ce ucrainenii continuă să respingă atacurile rusești în jurul Kievului, noi imagini din satelit arată că un convoi militar rusesc lung de peste 5 km se află pe o șosea care se îndreaptă spre capitală.

Potrivit Maxar, convoiul a fost văzut pe imagini din satelit duminică în jurul orei 10:56, ora locală, pe drumul P-02-02, lângă Ivankiv, care se află la aproximativ 40 de mile (60 de kilometri) nord-vest de capitala Ucrainei. Drumul P-02-02 merge spre Kiev. Maxar a identificat camioane cu combustibil și logistică, pe lângă tancuri, vehicule de infanterie și artilerie autopropulsată care se deplasează în convoi.

UPDATE 23.45 - Lansări de rachete în două orașe de lângă Lugansk.

Militarii ruşi au început să folosească rachetele termobarice în Mariupol.

UPDATE 23:00 - Explozie puternică la Cercasî. O rachetă rusească a lovit orașul.

UPDATE 22.45 - Ministerul Apărării Ucraina: Odesa este sub bombardamente.

Pagubele de la aeroportul Antonov - imagine din satelit MAXAR

Cel mai rcent mesaj al primarului de la Kiev arată îngrijorare. „Prieteni! Dragi kieveni!
Seara asta va fi din nou una grea. De aceea apărătorii noștri se pregătesc să apere capitala. În această seară, edițiile rusești de pe Internet au răspândit informații cu un link către mine că Kievul este oarecum înconjurat și evacuarea oamenilor este imposibilă. Și e ciudat că a început să fie răspândit de canalele ucrainene... Nu crede minciunile! Aveți încredere în informații doar din surse oficiale”, a transmis Vitali Klitschko, duminică seara.

„În acest moment, avem electricitate, avem apă şi încălzire în casele noastre. Dar infrastructura este distrusă pentru a livra alimente şi medicamente", a spus primarul, citat de The Guardian.

„De aceea, mesajul pentru toată lumea este: Susţineţi Ucraina împreună ... Suntem puternici", a spus el: „fiecare ucrainean este mândru că este independent, mândru că este ucrainean şi suntem mândri că avem propria noastră ţară".

Consilierul Ministerului de Interne ucrainean Vadim Denisenko a făcut declaraţii portalului de ştiri strana.news cu privire la mişcările trupelor ruse. „Dar ştim încotro se îndreaptă, încotro s-au îndreptat, şi suntem pregătiţi", a spus el. Până acum, trupele ruse au atacat Kievul din direcţiile nord-vest şi nord-est.

S-au dat lupte grele între forţele ucrainene şi ruse pentru controlul aerodromului din oraşul Vasilkiv, situat la sud-vest de Kiev, potrivit unor surse ucrainene.

La Priluki, la est de Kiev, mai multe tancuri ruseşti ar fi fost distruse.

Potrivit forţelor armate ucrainene, militarii ucraineni au respins mai multe atacuri puternice în suburbiile nord-vestice ale oraşelor Hostomel şi Irpin. Iar în regiunea Bucea, din apropiere de Kiev, o înregistrare video verificată înfăţişa vehicule militare deschizând focul asupra unor locuinţe şi provocând pagube.

Duminică seara, forțele ruse se află la 50 de kilometri, în afara centrului orașului Mariupol, un oraș , în sud-estul Ucrainei, a declarat un înalt oficial american al Apărării. SUA consideră că orașul va fi „bine apărat” pe baza a ceea ce știe SUA despre pozițiile militare ucrainene, a adăugat oficialul.

Forțele ruse nu se deplasează pe Odessa deocamdată, conform evaluărilor SUA, a spus oficialul, dar există unele poziții militare rusești în Marea Neagră. Odesa este un oraș-port la Marea Neagră, la vest de Mariupol.

Mai multe articole despre:
invazie rusia ucraina razboi razboi convoi kiev -