MENIU

UCRAINA. Ianukovici ar putea anunţa alegeri legislative anticipate

<p>Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, va pierde puterea dacă nu va &icirc;nvinge rebeliunea, afirmă un consilier al Kremlinului</p>

UCRAINA. Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a avertizat miercuri că intenţionează să anunţe organizarea de alegeri legislative anticipate, dacă opoziţia şi puterea nu vor ajunge la un acord în următoarele săptămâni, au anunţat deputaţii Andrei Pinciuk şi Vladimir Oleinik, citaţi de agenţia Itar-tass.

În cadrul unei şedinţe a Partidului Regiunilor, "preşedintele Ianukovici a insistat că deputaţii ucraineni trebuie să ajungă cât mai curând la o viziune comună privind soluţionarea crizei politice", a declarat Oleinik.

Ianukovici a subliniat că "puterea şi partidele de opoziţie trebuie să colaboreze. În caz contrar, şeful statului a afirmat că va anunţa organizarea de alegeri legislative anticipate", a adăugat acest deputat.

Opoziţia ucraineană s-a mobilizat în urma refuzului lui Ianukovici, la sfârşitul lui noiembrie, de a semna un acord cu UE, şi faptului că a preferat o apropiere de Moscova. Protestele s-a intensificat de aproximativ două săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost abrogate marţi.

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici le-a propus liderilor opoziţiei Arseni Iaţeniuk şi Vitali Kliciko să conducă Guvernul, însă ei au refuzat.