MENIU

Ucraina dă undă verde trupelor ONU de menținere a păcii

Parlamentul ucrainean a adoptat o lege prin care permite accesul forţelor militare străine în ţară. Legea interzice, totodată, prezența oricăror forţe militare care acţionează împotriva Guvernului.

Legiuitorii ucrainieni au permis, prin vot, intrarea pe teritoriul țării a unor trupe ONU şi europene de menţinere a păcii, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Parlamentului de la Kiev și citat de Mediafax.

Adoptarea acestei legi vine pe fondul încercărilor de a opri o revoltă separatistă pro-rusă în regiunile Doneţk şi Lugansk. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat joi, în Parlament, că peste 9.000 de militari ruşi îi susţin pe separatiştii pro-ruşi pe teritoriul Ucrainei.

Guvernul ucrainean şi separatiştii proruşi se acuză reciproc de lansarea, miercuri dimineaţa, a unor atacuri în zona oraşului Marinka, aflat sub controlul Kiev-ului.

Săptămâna aceasta au avut loc cele mai sângeroase lupte între rebeli şi militari ucraineni de la intarea în vigoare a unui armistiţiu, în februarie. Armata ucraineană a anunţat că 80 de separatişti au fost ucişi, iar alţi 100 răniţi, după ce rebelii au încercat, fără succes, să cucerească Marinka, oraș aflat la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de bastionul rebel Doneţk.

Rebeliunea separatistă a izbucnit anul trecut după ce fostul preşedinte pro-rus, Viktor Ianukovici, a fost înlăturat de la putere, în urma manifestațiilor care cereau o apropiere de Uniunea Europeană, pe care le-a reprimat cu brutalitate, la Kiev.

Potrivit ONU, peste 6.400 de persoane au fost ucise de la începutul războiului, în aprilie 2014.