MENIU

UCRAINA. Ce "costuri" va suporta Rusia, ce opţiuni au SUA şi UE în criza din Crimeea

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei

UCRAINA. Presedintele Barack Obama a avertizat Rusia ca vor "exista costuri" in cazul unei interventii militare in Ucraina, insa SUA au putine solutii acceptabile pentru a impune aceste costuri, scrie New York Times. Chiar inainte ca presedintele Vladimir Putin sa faca primul sau gest prin solicitarea interventiei in Crimeea, Obama si echipa sa discutau cum sa reactioneze, scrie New York Times, citat de Hotnews.ro.

UCRAINA. Optiunile discutate au fost anularea participarii liderului de la Casa Alba la un summit in Rusia din iunie, amanarea unui acord comercial, scoaterea Moscovei din Grupul de 8 (G8) sau mutarea navelor de razboi americane in regiune.

Aceleasi optiuni i-au fost oferite si presedintelui George W. Bush in 2008, cand Rusia a intrat in razboi cu Georgia. Insa costurile impuse atunci s-au dovedit a fi doar pe alocuri eficiente si pe termen scurt. Rusia si-a oprit avansul, insa la aproape sase ani dupa nu a respectat pe deplin termenii acordului de incetare a focului semnat atunci.

In ciuda costurilor achitate atunci, este evident ca acestea nu au determinat Rusia sa nu isi "arate muschii" catre un alt vecin, comenteaza New York Times.

Inainte de a da ordine, Putin s-a asteptat la condamnari si proteste diplomatice din partea SUA si Europa, si a calculat ca acestea nu depasesc in greutate ceea ce el considera o amenintare la adresa intereselor istorice ale Rusiei in Ucraina.

În paralel, analiştii politici scriu că printre măsurile luate în calcul, în funcţie de acţiunile Rusiei, s-ar număra impunerea de restricţii de călătorie pentru liderii regimului de la Moscova, dar şi blocarea conturilor.

În privinţa unor sancţiuni economie, acestea ar avea cel mai probabil un efect puternic asupra Rusiei, a cărei economie depinde de comerţ şi de investiţiile străine. Un război economic ar afecta însă şi Uniunea Europeană, în rpimul rând pentru că depinde în mare măsură de livările de gaze naturale ruseşti. 

UPDATE: Primii paşi au fost făcuţi deja, atât SUA, cât şi Canada, Franţa şi Marea Britanie anulâns întâlnirile care pregăteau summitul G8 de la Soci.