MENIU

Ucigașul invizibil. Jumătate din teritoriul Ucrainei este minat, potrivit guvernului de la Kiev

Jumătate din teritoriul Ucrainei este plin de mine. Foto/Profimedia

Aproape jumătate din teritoriul Ucrainei, ţară cu o suprafaţă de 603.700 de kilometri pătraţi în cadrul frontierelor sale recunoscute internaţional, este contaminat în prezent cu mine sau proiectile neexplodate, a anunţat vineri premierul ucrainean Denis Şmigal.

„Apare o necesitate enormă de a demina teritoriul. Peste 300.000 de kilometri pătraţi din teritoriul Ucrainei sunt contaminaţi cu mine sau proiectile neexplodate”, a menţionat Şmigal pe contul său de Telegram.

Pe 23 aprilie, şeful direcţiei umanitare a administraţiei militare regionale a capitalei Kiev, Oleksii Kuleba, a declarat că deminarea numai a acestei regiuni întinse de unde trupele ruse s-au retras la sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie va dura mai mulţi ani.

„A fost stabilit algoritmul de acţiune pentru reconstrucţia regiunii Kiev. Am avut lupte în 35 de comunităţi teritoriale, ori au fost ocupate”, spunea atunci responsabilul citat. Acesta a subliniat că este vorba despre un teritoriu imens care, în primul rând, trebuie inspectat şi curăţat de mine, iar „dacă vorbim despre deminarea completă, considerăm că aceasta va dura ani”.

Mai multe articole despre:
rusia ucraina nato razboi statele unite occident