MENIU

Tusk: UE este gata să înceapă ''de astăzi'' procedura de ieșire a Regatului Unit

Uniunea Europeană este gata să înceapă de astăzi procedura de ieșire a Regatului Unit din blocul comunitar ca urmare a votului în favoarea Brexit, a afirmat marți președintele Consiliului European, Donald Tusk, la summitul european la Bruxelles, relatează AFP.

''Europa este gata să înceapă procedura de ieșire a regatului din UE chiar de astăzi, fără entuziasm, după cum vă puteți imagina. Acesta nu este scenariul la care visăm'', a declarat Tusk în fața jurnaliștilor.

Liderii din UE ar urma să aibă în septembrie un summit informal în format de 27 de membri, pentru a discuta despre ieșirea Marii Britanii din UE, potrivit unei propuneri despre care Donald Tusk a afirmat că o va face la summitul european de două zile care începe marți la Bruxelles.

Săptămâna trecută, aproximativ 52% dintre britanici au optat pentru Brexit. Premierul britanic, David Cameron, se va întâlni în cursul zilei de astăzi cu cei 27 de omologi ai săi din UE pentru prima dată de la referendumul din 23 iunie, pentru a discuta despre următorii pași. Miercuri, liderii din UE vor avea un summit informal, fără David Cameron.

Mai multe articole despre:
UE donald tusk Brexit