Tusk: Liderii europeni au adoptat 'în unanimitate' liniile directoare ale negocierii Brexitului
Liderii celor 27 de state ale UE (fără Marea Britanie) au adoptat în unanimitate la summitul extraordinar de sâmbătă liniile directoare ale negocierilor privind Brexitul, a anunțat pe Twitter președintele Consiliului European, Donald Tusk.
'Liniile directoare adoptate în unanimitate. Mandatul politic ferm și corect pentru discuțiile privind Brexitul este pregătit', a scris Tusk pe rețeaua de socializare.
Negocierile oficiale dintre Londra și Bruxelles privind ieșirea Marii Britanii din UE vor începe după alegerile anticipate care vor avea loc în această țară pe 8 iunie.
Cele două părți vor trebui să stabilească în principal ce drepturi vor avea cetățenii comunitari în Marea Britanie, precum și cei britanici în UE, suma pe care Londra o va achita pentru angajamentele financiare deja asumate în cadrul UE și relațiile viitoare dintre Marea Britanie și UE.
Premierul britanic, Theresa May, dorește ca aceste relații să fie negociate în paralel cu condițiile ieșirii din UE, în timp ce oficialii de la Bruxelles și cancelarul german Angela Merkel cer ca mai întâi să fie definitivate condițiile separării Marii Britanii de blocul comunitar și abia apoi să se discute cadrul noilor relații.