MENIU

Turistă strivită în patul de hotel de un bolovan, în Grecia! Fiul și soțul său au scăpat cu viață

Agia Fotia, în sud-estul Cretei

Întâmplare șocantă în Grecia! O turistă din Cehia a murit, sâmbătă noapte, într-un hotel din insula Creta, după ce a fost strivită în patul în care dormea de un bolovan antrenat de o alunecare de teren care a avut loc pe un versant în spatele complexului turistic. Fiul şi soţul femeii au fost găsiţi în viaţă sub dărâmăturile hotelului. 

Băieţelul în vârstă de nouă ani a suferit răni la picior, fiind spitalizat. Soțul ei a scăpat pentru că era cazat în altă cameră. Accidentul a avut loc la scurt timp după miezul nopţii, când mai multe stânci, printre care şi un bloc de piatră uriaș, s-au desprins din munte şi au căzut peste un hotel aflat pe versant, au declarat poliţia şi postul public de televiziune ERT, relatează Agerpres.

O parte a clădirii a fost pur și simplu măturată de alunecarea de teren. Aproximativ 40 de pompieri au fost mobilizați pentru a participa la căutările din timpul nopții de sâmbătă spre duminică.

Potrivit ERT, familia se afla în vacanţă în Creta şi urma să se întoarcă în Cehia duminică. Femeia în vârstă de 45 de ani nu a mai apucat însă să facă asta.