MENIU

Turcia şi-a deschis cea mai mare bază militară pe care o are în străinătate. Care este justificarea

Turcia a inaugurat sâmbătă la Mogadiscio o bază militară, pe care presa de la Ankara o descrie ca fiind cea mai mare bază a acestei țări din străinătate, transmite EFE.

Ceremonia de inaugurare a fost prezidată de premierul somalez, Hassan Ali Khaire, și de șeful statului major turc, generalul Hulusi Akar, aflat în vizită în această țară africană, informează agenția Anadolu, preluată de EFE. 

"Această bază militară va servi la constituirea unei armate puternice, capabilă să apere patria. Totodată, aici va fi oferită pregătire pentru creșterea capacității armatei în lupta cu terorismul", a spus oficialul somalez. 

Canalul turc NTV a precizat că baza va găzdui 200 de soldați turci, care vor efectua misiuni de antrenament pentru colegii somalezi, iar ziarul turc Sabah arată că este vorba "de cea mai mare bază a Turciei din străinătate".