Turcia, pod sau prăpastie între lumi: mizele geostrategice ale viitorului
"Bătălia pentru controlul acestei părţi de lume care este şi a noastră a început de mai mult timp, iar ceea ce se petrece acum în Turcia este momentul în care tensiunile au explodat la vedere. Ele germinau de mai mult timp, dar momentul acesta de explozie a fost amânat relativ o lungă perioadă, până în clipa în care vectorii care compuneau ambiţiile locale, regionale, continentale sau mondiale s-au apropiat de o inevitabilă decizie", scrie Cristian Unteanu, într-un editorial publicat de Adevărul.
"Vreţi să înţelegeţi ce se petrece dincolo de cortinele multiple care separă avanscena unde au loc toate evenimentele ultramediatizate şi să urmăriţi cum, pe scena reală, se mişcă piesele puterii manevrate de strategii globali?
Dacă da, atunci primul pas este găsirea răspunsului la întrebarea: pentru cine este importantă Turcia în acest moment, pentru cine este esenţială în viitorul imediat şi pe termen mediu şi pentru cine este vitală în amorsarea unei noi construcţii de putere şi arhitecturi de securitate relevante la nivel mondial?
Există mai multe răspunsuri, toate valabile, toate active în acest moment.
Primul este legat de importanţa pe care Turcia o are pentru viitorul de securitate al spaţiului euroatlantic, Pe de-o parte, Turcia este pivotul întregii construcţii de securitate în sud-estul NATO. Este a treia armată din Alianţă, dotată cu echipamente de ultimă generaţie, adăposteşte pe teritoriul său echipamente vitale pentru apărarea întregii zone aliate, de la staţii radar, baterii de rachete Patriot până la aeroporturi şi porturi militare strategice. Este, prin Convenţia de la Montreux, „Gardianul Strâmtorilor”, calitate ce constituie pentru NATO un permis de „asigurare şi reasigurare” în ce priveşte două dintre cele mai sensibile zone maritime din acest moment: estul Mării Mediterane şi Marea Neagră. Idee pe care se bazează şi realizarea viitoare a noii gândiri de securitate pe flancul estic al Alianţei, cea decisă la Summitul de la Varşovia.
Pentru UE, relaţia mereu fluidă pe care o are cu Ankara, încordată şi plină de evenimente neprevăzute care a dus la opriri şi reveniri greoaie la procesul de aderare, înseamnă acum singura garanţie, în termenii Acordului UE-Turcia, că Ankara se va ţine de cuvânt şi va opri în continuare fluxul de refugiaţi înspre Ruta Balcanică, deocamdată închisă.
Dar nimeni nu-şi face vreo iluzie: la prima debalansare majoră în relaţia Turcia-UE, Erdogan poate decide foarte uşor „să ridice pedala“ în problema refugiaţilor. Asta ar însemna ridicarea zăgazurilor de care ar profita cele aproximativ 3,1 milioane de oameni aflaţi deja în taberele de refugiaţi din Turcia, dar şi deschiderea frontierelor şi acordarea dreptului de trecere înspre Europa a cel puţin încă unui alt milion de oameni, atât cât se estimează că ar fi masaţi în zona siriană... Perspectivă de real coşmar pentru europenii care erau acum liniştiţi că rezolvaseră problema Rutei Balcanice, concentrându-şi toate eforturile, împreună cu NATO, pe noua operaţiune maritimă „Sea Santinel” din Mediterana centrală...
A doua perspectivă este cea a rutelor de transport energetic spre Europa, toate gândite în zona de sud cu Turcia axă-pivot. Costurile schimbării de perspectivă au fost de fiecare dată enorme (vezi South Stream) şi o debalansare a strategică a poziţiei Turciei ar deveni sursă de vulnerabilităţi reale şi pe termen lung pentru întreg continentul nostru", scrie Cristian Unteanu.
Citeşte mai departe pe adevarul.ro