Turcia interzice accesul la Twitter şi YouTube
Un tribunal din Turcia a decis, astăzi, să interzică accesul utilizatorilor la Twitter, Youtube şi alte 164 de site-uri, din cauza fotografiilor publicate săptămâna trecută, cu procurorul luat ostatic şi ucis la Istanbul, informează RealitateaTV.
Totodată, reţeaua de socializare Facebook a fost și ea sancţionată, dar pentru că toate materialele considerate problematice au fost retrase, accesul a fost deblocat.
Potrivit autorităţilor turce, fotografiile şi înregistrările video cu procurorul ucis, într-un tribunal din Istanbul, nu fac decât să contribuie la propaganda teroristă, incită la ură şi constituie o tulburare a ordinii publice.
Patru publicaţii scrise sunt vizate şi ele de o anchetă din acelaşi motiv. Astfel de măsuri represive ce vizează activitatea pe internet s-au multiplicat în ultimii doi ani.
Mai multe articole despre:
Turcia
internet
site-uri
tribunal
YouTube
propagandă
Twitter
acces interzis
procuror ucis