Premierul turc: Trebuie să cooperăm cu toate țările pentru ieșirea din criză a Siriei
Premierul turc, Ahmet Davutoglu, a declarat, luni, de la tribuna Adunării Generale a ONU, că Turcia este pregătită să coopereze cu toate țările, inclusiv cu Rusia, pentru găsirea unei soluții la criza din Siria care îl exclude pe președintele Bashar al-Assad și care permite învingerea grupării Statul Islamic, potrivit AFP.
'Trebuie să fim solidari cu toate țările, inclusiv cu Rusia, pentru a ajunge la o tranziție pașnică în Siria și, în această nouă Sirie, nu trebuie să existe loc pentru Assad sau pentru Daesh' (acronimul în limba arabă pentru gruparea SI), a afirmat șeful guvernului turc, în cadrul unei conferințe de presă în marja Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite de la New York.
Hollande, la ONU: Nimeni nu-și poate imagina o soluție politică în Siria care l-ar include pe Assad
Anterior, președintele american Barack Obama a anunțat, în discursul său de la tribuna ONU, că Statele Unite sunt dispuse să coopereze cu Moscova și Teheranul — care susțin regimul de la Damasc — pentru găsirea unei soluții la conflictul sirian care a făcut peste 240.000 de morți și milioane de refugiați în patru ani și jumătate.
După luni de tergiversări, Ankara a reușit în cele din urmă să ajungă în vara acestui an la un acord cu aliatul său american pentru a lua parte în mod activ la coaliția militară internațională care luptă împotriva grupării Statul Islamic în Siria și Irak.