MENIU

Turcia cere reluarea discuțiilor pe tema aderării la UE

Președintele Parlamentului European (PE) Martin Schulz s-a întâlnit miercuri la Ankara cu liderii turci, care și-au exprimat dorința deschiderii unor noi capitole în negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană (UE), începute în anul 2005, relatează AFP.

'A fost subliniat faptul că deschiderea unor noi capitole de negociere reprezintă o necesitate', se menționează într-un comunicat al Ministerului turc al Afacerilor Externe. Alte subiecte, precum dosarul cipriot și împlinirea a o sută de ani de la masacrele asupra armenilor comise sub Imperiul Otoman în 1915, pe care Turcia refuză să le considere un genocid, au fost de asemenea discutate în timpul întâlnirii dintre Martin Schulz și șeful diplomației turce Mevlut Cavusoglu. Responsabilul european s-a întâlnit și cu președintele islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan și cu premierul Ahmet Davutoglu. Potrivit unei surse turce, Martin Schulz a discutat de asemenea cu oficialii turci despre legea foarte controversată adoptată recent de parlamentul turc pentru a consolida puterile poliției. Turcia este candidată la UE din 1999, însă negocierile au înregistrat puține progrese, din cauza reticenței unor state europene, precum Franța și Germania. Doar 14 din cele 35 de capitole ale discuțiilor au fost deschise și doar unul singur a fost închis.

 Mai multe pe Agerpres

Mai multe articole despre:
Turcia aderarea decizii alegere reluarea discutiilor