TURCIA, ALEGERI LOCALE. Cetăţenii se mobilizează pentru a combate fraudele
Cetăţenii se mobilizează în Turcia pentru a evita eventualele fraude la alegerile locale de duminică, care s-au transformat într-un test pentru guvernarea lui Recep Erdogan.
Zeci de mii de cetăţeni turci s-au mobilizat, în special la Istanbul, şi se vor alătura duminică observatorilor scrutinului municipal, pentru a se asigura că acesta se desfăşoare fără nereguli, relatează AFP.
"În prezent, oamenii se tem că alegerile ar putea fi falsificate", mărturiseşte candidatul principalului partid de opoziţie la primăria Ankarei, Masur Yavas.
"Este îngrijorător că chiar Guvernul a exprimat îndoieli, în timp ce el ar trebui să garanteze legitimitatea procedurii", a adăugat Yavas, "de aceea contăm pe societatea civilă pentru a fi mai atenţi de această dată".
În punctul maxim al manifestaţiilor antiguvernamentale din iunie 2013, "veteranul" ocupării faimosului parc Gezi din Istanbul, Sercan Celebi, a auzit mesajul. Cu o mână de prieteni, el a fondat asociaţia "Votul şi restul" (Oy ve ötesi) care vrea să supravegheze toate birourile de vot din Istanbul.
"La Istanbul sunt 33.000 de urne şi Oy ve ötesi va amplasa un observator în faţa fiecăreia dintre ele", asigură el. "Obiectivul nostru este ca la 30 martie, seara, alegătorii să nu aibă nicio îndoială cu privire la sinceritatea scrutinului".
În câteva săptămâni, asociaţia a oferit o formare de bază observatorilor săi.
"Ce aşteptăm de la voluntarii noştri este să recupereze copii ale proceselor verbale de la fiecare secţie de votare şi, în cel mai scurt timp, cu un telefon mobil sau calculator să le publice pe Internet", explică Volkan Ökten, unul dintre formatori.
Avocatul baroului din Istanbul, Hasan Kiliç urmează să asigure, duminică, împreună cu colegii săi permanenţa juridică a asociaţiei. "Voluntarii noştri ne vor putea semnala la minut orice infracţiune", a declarat el, "şi vom pune rezultatele pe care le vom strânge la dispoziţia partidelor, se vor putea servi de ele în caz de contestaţii".
Asociaţia exclude orice afiliere politică, în pofida simpatiilor sale cu mişcarea de protest antiguvernamental din primăvara trecută.
"Voluntarii noştri sunt independenţi de partidele politice, este foarte important să nu existe nicio legătură între observator şi vreun partid", asigură Celebi, "este garanţia că mesajul exprimat la urne va fi acela care este proclamat".
Chiar dacă Guvernul a anunţat că observatorii externi sunt "bineveniţi" la 30 martie pentru a asigura buna desfăşurare a scrutinului, voluntarii din cadrul "Ov ve ötesi" se aşteaptă la dificultăţi.
"Iniţiativa noastră răspunde unei nevoi", asigură Hasan Kiliç, "deoarece drepturile şi libertăţile cetăţenilor înregistrează un recul în ţara noastră".
"Vom rămâne acolo, de la început până la sfârşit", afirmă un observator, Sezaï Coskun. "Dacă vrem să punem capăt crizei provocate de acuzaţiile de corupţie care apasă asupra Guvernului", insistă el, "atunci nu trebuie ca votul nostru să fie deturnat (...) este condiţia democraţiei".